17 puncte în sfertul 3 și double-double în prima etapă pentru Sean Barnette

17 puncte în sfertul 3 și double-double în prima etapă pentru Sean Barnette

Sean Barnette a avut o prestație impresionantă în prima etapă a sezonului regulat din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2016/17. Americanul a fost liderul CSM CSU Oradea în victoria repurtată la Tîrgu Mureș, scor 76-70.

Desemnat MVP al sezonului 2015/16 în LNBM, de mai multe publicații de specialitate din țară și străinătate, Barnette a deschis noua ediție de campionat similar celei în care a obținut primul titlu de campion al României. El a realizat un double-double și a fost liderul echipei la puncte, recuperări, eficiență și minute de joc.

Barnette a avut 21 puncte, 11 recupeărri, 3 pase decisive și o intercepție pentru 27 la eficiență. El a încheiat meciul cu 10/17 la aruncările din acțiune pentru un procentaj de 59%. De notat că Sean a terminat cu un indice de +3 la +/- în cele 36 minute și 41 secunde de joc.

Sean avea 4 puncte și 4 recuperări la jumătatea confruntării de la Tîrgu Mureș. Sfertul al 3-lea a fost unul de senzație pentru american. El a înscris 17 puncte, având 8/9 la aruncările din acțiune pe parcursul perioadei amintite. În sfertul decisiv, Barnette nu a mai marcat, însă a cules șase recuperări.

Astfel, Sean Barnette deschide sezonul cu un double-double. El a avut 12 astfel de reușite în 44 de partide disputate pe parcursul ediției 2015/16 din Liga Națională, fiind singurul care a atins borna 10 la acest capitol.

Foto: Ovi D. Pop

Comentarii

comments

Attachment

seanbarnette