2011/12

Vara anului 2011 a adus despărțirea de Andjelko Mandic, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului și una dintre figurile carismatice ale sportului cu mingea la coș din Oradea. În schimb, au venit mai mulți jucători, printre aceștia numărându-se Milos Pesic și Milos Markovic la capitolul străini, respectiv Silviu Lupusavei la categoria jucători autohtoni.

Stagiunea 2011/12 a demarat nefericit pentru roș-albaștri. CSM-ul l-a pierdut pe William Franklin, noua achiziție a echipei și principalul conducător de joc în concepția lui Cristian Achim. Acesta a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat de la genunchi, fiind supus unei intervenții chirurgicale. Franklin a ratat întreg sezonul, el accidentându-se în luna septembrie, cu ocazia unui meci de pregătire, pentru ca aceasta să recidiveze în primul joc oficial susținut de CSM Oradea pe teren propriu, în Cupa României.

În locul lui Franklin a fost adus Gediminas Navickas, balticul aducând un plus de viteză și de consistență la finalizare, însă jocul său a adus și destule aspecte pe care staff-ul tehnic s-a străduit să le ascundă, cu precădere în faza de apărare dar și la capitolul creativitate în faza ofensivă.

CSM Oradea a izbutit un nou tur de campionat foarte bun. Roș-albaștrii au bifat 11 victorii din totalul de 15 partide disputate. Returul a fost în aceeași notă, bihorenii pierzând tot de patru ori în returul sezonului regulat. CSM-ul a terminat pe locul al 5-lea, însă a întâlnit pe CSU Asesoft Ploiești în primul tur al playoff-ului. Similar sezonului precedent, CSM Oradea a fost învinsă în prima fază eliminatorie de un adversar cu experiență superioară.

Lotul de jucători: William Franklin, Horia Hora, Silviu Lupusavei, Gediminas Navickas, Nemanja Maric, Vasile Ștefan, Andrei Pascu, Rareș Pașca, Milos Markovic, Milos Pesic, Sasha Topcov, Laszlo Lazar, Bogdan Țibîrnă, Vladimir Milosevic.

În partea a 2-a a sezonului, CSM Oradea l-a recrutat pe Bogdan Țibîrnă. Astfel, s-a renunțat la colaborarea cu Vladimir Milosevic, întrucât CSM-ul avea deja alți doi pivoți în persoana lui Topcov și Lazar.

Sezonul regulat

Etapa Meci Scor Bilanț CSM
1 CSU Sibiu vs CSM Oradea 67 – 84 1-0 (C)
2 CSM Oradea vs CSU Ploiești 86 – 79 2-0 (C)
3 BC Timișoara vs CSM Oradea 90 – 78 2-1 (P)
4 CSM Oradea vs CSM București 93 – 69 3-1 (C)
5 U Mobitelco Cluj vs CSM Oradea 87 – 71 3-2 (P)
6 BC Mureș vs CSM Oradea 79 – 86 4-2 (C)
7 CSM Oradea vs CS Otopeni 77 – 68 5-2 (C)
8 CSȘ Giurgiu vs CSM Oradea 59 – 80 6-2 (C)
9 CSM Oradea vs BCM U Pitești 78 – 81 6-3 (P)
10 Energia Rovinari vs CSM Oradea 69 – 95 7-3 (C)
11 CSM Oradea vs Politehnica Iași 111 – 36 8-3 (C)
12 Gaz Metan Mediaș vs CSM Oradea 76 – 75 8-4 (P)
13 CSM Oradea vs BC Miercurea Ciuc 106 – 78 9-4 (C)
14 SCM U Craiova vs CSM Oradea 63 – 87 10-4 (C)
15 CSM Oradea vs Dinamo București 101 – 83 11-4 (C)
16 CSM Oradea vs CSU Sibiu 108 – 101 12-4 (C)
17 CSU Asesoft Ploiești vs CSM Oradea 78 – 66 12-5 (P)
18 CSM Oradea vs BC Timișoara 81 – 85 12-6 (P)
19 CSM București vs CSM Oradea 83 – 72 12-7 (P)
20 CSM Oradea vs U Mobitelco Cluj 63 – 67 12-8 (P)
21 CSM Oradea vs BC Mureș 90 – 80 13-8 (C)
22 CS Otopeni vs CSM Oradea
23 CSM Oradea vs CSȘ Giurgiu 87 – 59 14-8 (C)
24 BCM U Pitești vs CSM Oradea 59 – 62 15-8 (C)
25 CSM Oradea vs Energia Rovinari 79 – 76 16-8 (C)
26 Politehnica Iași vs CSM Oradea 54 – 98 17-8 (C)
27 CSM Oradea vs Gaz Metan Mediaș 74 – 65 18-8 (C)
28 BC Miercurea Ciuc vs CSM Oradea 88 – 96 19-8 (C)
29 CSM Oradea vs SCM U Craiova 92 – 79 20-8 (C)
30 Dinamo București vs CSM Oradea 77 – 99 21-8 (C)

– bilanț: 21 victorii, 8 înfrângeri.
– poziție: locul 5.

Playoff

Meci Turul I Scor Scor general Bilanț CSM
M1 CSU Asesoft Ploiești vs CSM Oradea 71 – 63 0-1 (P) 21-9 (P)
M2 CSU Asesoft Ploiești vs CSM Oradea 64 – 62 0-2 (P) 21-10 (P)
M3 CSM Oradea vs CSU Asesoft Ploiești 74 – 79 0-3 (P) 21-11 (P)

– bilanț: 0 victorii, trei înfrângeri.
– clasare: locul 5.

Cupa României

Faza Meci Scor Bilanț CSM
Tur 1 BC Miercurea Ciuc vs CSM Oradea 82-78 0-1
Tur 1 CSM Oradea vs BC Miercurea Ciuc 99-75 1-1
Semifinale CSM Oradea vs BC Timișoara 74-77 1-2
Finala mică CSM Oradea vs CSM București 77-74 2-2

– bilanț: 2 victorii, 2 înfrângeri, locul 3.