A 2-a victorie pentru echipa U16

A 2-a victorie pentru echipa U16

Echipa U16 a LPS Bihorul Oradea a obținut cea de-a 2-a victorie stagională. Formația antrenată de către Zoran Vranes și Zoltan Hidi a depășit pe CSȘ Bega Timișoara, scor 63-55, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din prima fază a Campionatului Național – ediția 2016/17.

Partida s-a desfășurat duminică (30.10), ora 12, la Oradea. Acesta este cel de-al 2-lea succes din tot atâtea partide disputate de generația 2001/02. Reamintim că în cadrul acestei echipe evoluează în majoritate sportivi născuți în anul 2002, adică cu un an mai mici decât limita maximă de vârstă admisă în această categorie. Totodată este vorba despre generația cu care s-a lansat Academia CSM Oradea.

În prezent, LPS Bihorul Oradea are 2-0 la general și împarte prima poziție a clasamentului cu LPS CSȘ Satu Mare. Cele două echipe urmează să se dueleze direct pe 6 noiembrie. Partida se va desfășura la Satu Mare. Ulterior, echipa U16 va avea o pauză de trei săptămâni până la următorul meci.

Ca urmare a retragerii echipei din Baia Mare, toate cele patru echipe angrenate în această grupă sunt calificate pentru faza următoare a Campionatului Național. Practic miza este doar ordinea de pe care se califică fiecare, importantă și ea în determinarea configurației grupei din faza următoare a competiției.

În schimb, echipa U18 a LPS Bihorul Oradea, antrenor Valeria Scheiner, a pierdut la Cluj-Napoca, scor 65-100. Meciul contează pentru etapa a 3-a din faza de calificare. În prezent această echipă are un bilanț general de 1-2. Reamintim că această formație este înscrisă și în Campionatul Național U20 masculin, respectiv în Liga 1 msculin. Următorul joc al acestei echipe este programat pentru duminică (06.11), pe teren propriu, cu CS Mureșul Tîrgu Mureș.

Foto: Roby Boros

Comentarii

comments

Attachment

dsc_0039