A 4-a participare la turneul final de Cupa României

A 4-a participare la turneul final de Cupa României

CSM CSU Oradea participă la turneul final al Cupei României la baschet masculin pentru a 4-a oară în istorie. Campioana în exercițiu a României se deplasează la Sibiu, locul de desfășurare al ediției 2017, una care se dispută într-un format inedit, ce cuprinde opt formații, patru zile de întreceri și ce necesită trei victorii pentru câștigarea trofeului.

Leii Roșii au fost de două ori la un pas de trofeu și au obținut trei clasări pe podiumul Cupei României la primele trei prezențe la turneul final. Acestea s-au consemnat în 2012, la București, 2014 la Ploiești, respectiv 2016 la Oradea.

În urmă cu cinci ani, CSM-ul a pierdut cu BC SCM Timișoara în semifinalele competiției. În 2014, roș-albaștrii au pierdut finala cu Energia Târgu Jiu, iar în urmă cu un an au cedat pe teren propriu în ultimul act, disputat în compania lui U-BT Cluj-Napoca.

De această dată adversar este BC SCM Timișoara. Un adversar mai mult decât incomod. Fiind meci direct eliminatoriu este inutil să ne gândim dincolo de această partidă. Se joacă de parcă nu ar exista ziua de mâine. Prin urmare, CSM-ul pleacă la Sibiu cu acest gând, în confruntarea cu o echipă care a câștigat trofeul de două ori.

Comentarii

comments