Academia CSM Oradea s-a calificat între primele opt echipe ale României la baby baschet 2016

Academia CSM Oradea s-a calificat între primele opt echipe ale României la baby baschet 2016

Prima echipă a Academiei CSM Oradea, prezentă la Campionatul Național de baby baschet – ediția 2016, s-a calificat în sferturile de finală ale competiției. Formația condusă de către Zoltan Hidi, sub îndrumarea lui Călin Pop, a depășit pe BC Lions 1 Craiova, scor 34-33, asigurându-și prezența între primele opt echipe ale țării la generația 2006.

Partida a demarat modest pentru orădeni, aceștia văzându-se conduși cu scorul de 11-0 la capătul primei secvențe. Deficitul maxim înregistrat a fost de 12 lungimi, după care a îneput revirimentul echipei din Oradea. Beneficiind de două unități echilibrate valoric, formația pregătită de către Zoltan Hidi s-a apropiat la o singură posesie până la pauză.

În repriza a 2-a s-a consemnat trecerea la conducere a lui Baschet Star 1 Oradea. Bihorenii au reușit să se desprindă la trei puncte însă Craiova nu a renunțat și a oferit o replică foarte bună până la capăt. Pe parcursul ultimelor minute de joc cele două echipe s-au succedat de șase ori la conducere: 29-28, 31-30 și 33-32 pentru Craiova, respectiv 30-29, 32-31 și 34-33 pentru Oradea, aportul fiecărui component al echipei fiind deosebit de important.

Andrea Blidaru a avut o prestație impresionantă în faza ofensivă, oferind puncte de extremă importanță echipei orădene. Ceilalți componenți ai Baschet Star 1 au avut contribuții majore în faza defensivă.

Remarcabil a fost sprijinul oferit de pe margine de ceilalți copii din cadrul Academiei CSM Oradea, colegi ai celor implicați în acest meci. De asemenea, părinții și aparținătorii au oferit sprijin necondiționat, grupul de suporteri orădeni la acest meci fiind de aproximativ 60 oameni.

În cursul dimineții de joi (30.06), formația orădeană a depșit pe Phoenix Galați, scor 32-17. Acel meci a contat pentru primul tur eliminatoriu.

Astfel, Baschet Star 1 Oradea continuă competiția în grupa valorică 1-8. Vineri (01.07) dimineața sunt programate jocurile din sferturile de finală, pentru ca dup-amiaza să se dispute semifinalele și jocurile destinate locurilor 5-8.

Rezultate consemnate în cursul zilei de joi (30.06) de echipele orădene angrenate în competiție la Campionatul Național de baby baschet – ediția 2016:

Baschet Star 1 vs Phoenix 1 Galați 32-17
Baschet Star 1 vs BC Lions Craiova 34-33
Baschet Star 2 vs Cuza Sport 1 Brăila 9-6
Baschet Star 2 vs MP Sport Timișoara 8-51
Baschet Star 3 vs CSU 3 Ploiești 18-5
Baschet Star 3 vs Dan Dacian 3 București 15-32
Baschet Star 4 vs CSȘ Sibiu 33-16
Baschet Star 4 vs Dan Dacian 2 București 14-19
Baschet Star 5 vs 4Sports Agronomia 2 București 18-4

Programul echipelor orădene în cursul zilei de vineri (01.07):

Ora 9:00
Baschet Star 2 vs Laguna Constanța

Ora 10:00
Baschet Star 1 vs ACS Magic Champions București
Baschet Star 3 vs Îngerii Băniei 2 Craiova

Ora 11:00
Baschet Star 5 vs Triumph Rădăuți

Ora 12:00
Baschet Star 4 vs MC Ball 2 Mangalia

Ora 15:30
Baschet Star 4 vs U Mobitelco 5 Cluj-Napoca

Ora 16:30
Baschet Star 5 vs U Mobitelco 6 Cluj-Napoca

Ora 17:30
Baschet Star 3 vs CSS Nr. 4 – 2 București

Ora 18:30
Baschet Star 2 vs 4 Sports Agronomia 1 București

Ora 19:30
Baschet Star 1 vs Îngerii Băniei 1 Craiova / CSȘ Nr. 5 București

Comentarii

comments

Attachment

AcademiaCSMOradea