Academia de baschet CSM Oradea își mărește staff-ul tehnic

Academia de baschet CSM Oradea își lărgește efectivul de antrenori. Staff-ul tehnic s-a îmbogățit cu două nume, alături de colectivul deja existent și confirmat pentru sezonul competițional 2015/16.

Nevoia de a avea un specialist în pregătire fizică, dar și un nou antrenor care să conducă una dintre grupele de performanță în condițiile în care academia orădeană va participa în premieră și la categoria U14 masculin, după ce în sezonul trecut a avut cea mai mare grupă la U13, au făcut ca antrenorul Dusan Petrovic și preparatorul fizic Marius Marinău să fie co-optați în echipa tehnică a academiei de baschet CSM Oradea.

Dusan Petrovic este originar din Serbia. El are o experiență, ca antrenor de baschet, de zece ani în baschetul ex-iugoslav, începându-și activitatea după ce a absolvit studiile universității pan-europene Apeiron din Banja Luka. Acesta se va ocupa de echipa U14. Petrovic aduce un plus din școala de baschet sârbească. Totodată, pe lângă elementele pur baschetbalistice, jucătorii vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile de comunicare în limba engleză. Dusan se află la prima experiență în baschetul orădean și românesc.

În schimb, Marius Marinău este un nume cunoscut în sportul orădean. Pe lângă activitatea depusă în atletism și fotbal, respectiv în calitate de lector universitar, domnia sa are legături deja formate în sportul cu mingea la coș. Marinău s-a ocupat de pregătirea fizică a sportivelor de la echipa de baschet feminin Universitatea CSM Oradea și în același timp a lucrat individual cu mai mulți jucători de la CSM-U Oradea, fie că este vorba despre programe de recuperare ori de menținere. De asemenea, el a fost alături de sportivii academiei la Campionatul Național de mini baschet – ediția 2015, acolo unde LPS Bihorul Oradea, cu sportivii academiei de baschet CSM Oradea, au cucerit titlul de campioni ai României.

Dusan își va începe activitatea alături de academia de baschet CSM Oradea în cursul lunii septembrie. În schimb, Marius este alături de sportivi încă din luna august, când este programată perioada de pregătire pentru noul sezon competițional la nivel U13 și U14.

Urăm un călduros bun venit în cadrul academiei ambilor specialiști.

Ceilalți componenți ai staff-ului tehnic sunt: Călin Pop (coordonator), Anamaria Mesaros, Ioan Feflea, Zoltan Hidi, Mate Stretea, Loredana Popoviciu (antrenori), respectiv Paula Nica, Andrei Ciordaș și Cristina Kokovay (colaboratori).

Comentarii

comments