Adversari #BasketballCL – Prezentare BC Khimik

Adversari #BasketballCL – Prezentare BC Khimik

BC Khimik Yuzhne este cel de-al 7-lea adversar pe care CSM CSU Oradea are oportunitatea să îl întâlnească în ediția 2016/17 a Basketball Champions League. Este cel de-al 12-lea oponent pe care Leii Roșii îl întâlnesc în întreaga istorie a participărilor în cupele europene.

Clubul ucrainean a luat ființă în anul 2001. Încă de la primul sezon de existenșă, Khimik a participat în eșalonul de elită al baschetului din Ucraina și s-a clasat pe locul al 4-lea.

Palmaresul clubului cuprinde trei trofee. Acestea au fost obținute pe parcursul ultimilor doi ani. Este vorba despre două titluri de campioană națională (2015 și 2016), respectiv o cupă națională (2016). De asemenea, are o finală de campionat pierdută (2014) și a câștigat sezonul regulat în ultimele trei ediții ale Superligii Ucrainei.

Jocurile de pe teren propriu ale lui Khimik se desfășoară la Sportzentrum Olymp. Aceasta are o capacitate de 2.000 locuri și se află amplasată în interiorul unei baze sportive ce cuprinde și un hotel de lux.

Khimik parcurge cel de-al 9-lea sezon în arena internațională. În ultimul deceniu a avut o singură absență din cupele europene. A avut o singură participare în EuroCup, acolo unde a disputat 18 partide, a câștigat 9 și s-a calificat până în optimile de finală. Acest lucru s-a consemnat în sezonul 2013/14, înaintea declanșării conflictului militar și politic din Ucraina. În rest, Khimik a avut șapte participări în EuroChallenge/FIBA Europe Cup.

În sezonul precedent, Khimik a învins pe Energia Târgu Jiu cu scorul general de 2-1 în optimile de finală ale FIBA Europe Cup. Ucrainienii s-au oprit în sferturile de finală ale competiției. De altfel, Khimik are trei prezențe în sferturile de finală ale EuroChallenge/FIBA Europe Cup (2008, 2013 și 2016).

Cei mai celebri jucători care au evoluat pentru Khimik de-a lungul timpului sunt Victor Khryapa, Serhiy Lishchuk, Edin Bavcic, Cedric Hederson și Reyshawn Terry.

Lotul de jucători
0. Tavon Allen
2. Jaime Smith
6. Olaksandr Tsykalyuk
7. Jason Love
10. Daniel Bejerano
13. Olexandr Belikov
19. Oleksandr Riakchuck
21. Oleksandr Prokopenko
22. Viacheslav Petrov
23. Serhii Pavlov
24. Volodymyr Koniev
33. Kirylo Meshcheriakov
35. Artem Kovalov
42. Oleksandr Antypov
55. Illya Sydorov

Staff tehnic
Vitaly Stepanovski – antrenor principal
Oleg Gontacharov – antrenor asistent
Alexey Konovalov – antrenor asistent

Foto: basketballcl.com

Comentarii

comments

Attachment

khimik