Avem “Bancă bună”

Avem “Bancă bună”

Probabil că mulți dintre suporterii noștri prezenți zilele acestea la Memorialul Antonio Alexe au văzut pregătirile pe care le facem pentru primul meci oficial al acestui sezon, Supercupa României, de joi, 15 septembrie.

Așa după cum vedeți din imagini, în jurul Arenei Antonio Alexe au apărut mai multe semne publicitare cu mesajul „Raiffeisen Bank – Împreună la baschet”.

Singurul care a știut despre acest proiect și care și-a dorit cel mai mult atragerea unui nou sponsor lângă echipa campioană este, desigur, Șerban Sere, președintele CSM CSU Oradea:

„Prin asocierea de imagine cu echipa noastră de baschet, fiecare sponsor descoperă exact potențialul unui parteneriat care generează awareness și comunică într-un mod unic cu audiența. Baschetul este sportul care activează cel mai bine brand-ul instituțiilor financiare performante (Unicaja, Santander, Caja Laboral în Spania, ING – partenerul principal al Federației Gemane de Baschet, Barclay și Bank of America în NBA , Sparkasse – sponsor al echipei de baschet Bayern Munchen și chiar BT, BCR, OTP sau EximBank – parteneri ai diverselor cluburi din LNBM)!

Activările demarate sezonul trecut la competițiile organizate de clubul nostru, Final Four și All Star Game 2016, dar mai ales succesul repurtat în LNBM, prin câștigarea primului titlu din istorie și, implicit, participarea în Basketball Champions League, au făcut din CSM CSU Oradea un partener valoros care poate genera valoare adăugată unui nume atât de mare din peisajul economic românesc, așa cum este Raiffeisen BANK!

Iată cum, dovedind pricepere, încredere și profesionalism, CSM CSU Oradea mai aduce un nume în Marea Familie a Campionilor, alături de Primăria Municipiului Oradea, Clubul Sportiv Universitar Oradea, Gavella, DIGI, DistriGaz Vest, SIS Group, IsoPlus, Constructorul Sălard, Abed Nego, West Fruta, Izvorul Minunilor, Țiriac Auto, Benvenuti, Amiral, Bellotto, Icelandia, Durans, Pellini, Fan Ice, Zile și Nopți!

Baschetul, ca experienţă sportivă, este asociat cu sentimente care simplifică asocierea cu numele brandului şi îi conferă unicitate!

Datorită caracteristicilor sale versatile, baschetul permite un transfer de imagine valoros şi foarte puternic!

Se știe că baschetul trezeşte sentimente unice, pe care nici cel mai bun specialist în marketing nu le poate stimula printr-o simplă reclamă!

Trăiri intense precum euforia, eroismul şi drama apar spontan în acest sport. Datorită acestor emoţii puternice, orice asociere de brand cu cel mai dinamic sport de echipă de pe planetă nu poate să fie decât benefică!

Sponsorizarea și activarea brandului prin baschet trebuie privite drept inveștiții, nu cheltuieli!

Este o formă de entertainment modern care nu ar fi completă fără prezenţa unuia dintre cei trei „S”: Sportivi, Suporteri și Sponsori!

Alături de Raiffeisen Bank vom derula, până la sfârșitul acestui an, un proiect amplu, prin care ne dorim să demonstrăm, alături de o firmă specializată în Marketing Sportiv, că putem fi facilitatorii unei noi povești de succes, aici, în Oradea!

Este o reală provocare căreia îi răspundem cu același profesionalism cu care i-am obișnuit pe partenerii noștri!

Ne dorim să avem acoperire pentru promisiunea făcută tuturor celor ce iubesc această echipă: Jucăm ÎMPREUNĂ, învingem ÎMPREUNĂ!”

Comentarii

comments

Attachment

raifeissen