#BasketballCL – Adversari: Prezentare Kataja Basket

#BasketballCL – Adversari: Prezentare Kataja Basket

Kataja Basket este următorul adversar al echipei CSM CSU Oradea. Reprezentanta Finlandei întâlnește campioana în exercițiu a României cu ocazia etapei a 6-a din Grupa B în Basketball Champions League – ediția 2016/17.

În cele ce urmează vă invităm să faceți cunoștință cu gruparea scandinavă.

Clubul a fost înființat în anul 1949. Culorile principale sunt albastru și alb, respectând steagul Finlandei. Echipa își dispută jocurile de pe teren propriu la Joensuu Areena, o sală cu capacitate de 2.500 locuri.

În pofida vechimii, primul titlu național din istorie a fost obținut de Kataja Basket în anul 2015. Este singurul titlu de campioană a Finlandei pentru această formație. Acesta a fost obținut după 3-2 în finala disputată împotriva lui Bisons Loimaa, echipă pentru care a evoluat la acea vreme Martin Zeno, actualul jucător al CSM CSU Oradea.

Kataja are alte trei trofee. Este vorba despre Cupa Finlandei, câștigată în 2002, 2011, respectiv 2012. De asemenea, are șase finale de campionat pierdute, în 2003, 2006, 2009, 2011, 2012, 2014. Așadar, a obținut primul titlu național la cea de-a 7-a finală de campionat disputată! În total are 11 clasări pe podiumul campionatului din Finlanda.

În sezonul 2015/16, în pofida faptului că a pornit din postură de principală favorită, pe care l-a confirmat în sezonul regulat – câștigat de Kataja, echipa amintită a fost eliminată din primul tur al playoff-ului.

Este cea de-a 5-a participare consecutivă în cupele europene. Primele patru aventuri s-au consemnat în EuroChallenge/FIBA Europe Cup. Cel mai bun rezultate s-a consemnat în sezonul 2012/13, la prima participare, atunci când Kataja s-a oprit în sferturile de finală. Au urmat două eliminări din faza grupelor, pentru ca în sezonul precedent să se califice pentru a 2-a fază a grupelor. De altfel, Kataja a întâlnit pe CSU Asesoft Ploiești și Gaz Metan Mediaș în cupele europene.

Cele mai sonore nume din istoria clubului sunt ale lui Petri Virtanen și Teemu Rannikko. Ambii sunt jucători de poziția 1. Cel din urmă face parte și în prezent din lotul lui Kataja, având 36 ani. El are patru sezoane la activ în Euroligă, acolo unde a bifat 55 prezențe și are medii pe carieră de 8.6 puncte, 1.4 recuperări, 1.2 pase decisive și 1.0 intecepții pentru 8.8 la eficiență. A fost campion al Finlandei și Sloveniei, câștigând cupa în Finlanda, Rusia și Slovenia.

Actualmente lotul de jucători este alcătuit din cinci americani, un canadian și șapte autohtoni. Toți străinii, împreună cu doi finlandezi au fost legitimați în această vară. Astfel, doar cinci jucători se află la echipa din sezonul precedent.

Antrenorul principal al echipi este americanul Greg Gibson. În vârstă de 47 ani, acesta a mai lucrat pentru Bisons Loimaa și Kauhajoki. El i-a fost antrenor lui Zeno în trecut, cei doi colaborând la câștigarea a două titluri în Finlanda și la disputarea unei a 3-a finale.

Până la ora meciului cu CSM CSU Oradea, Kataja are un bilanț de 8-3 în competiția internă, respectiv de 3-4 în Basketball Champions League (2-3 în Grupa B). Echipa finlandeză a trecut de un tur preliminar pentru a ajunge în grupe, depășind campioana Suediei cu scorul general de 156-124.

Comentarii

comments

Attachment

kataja