BasketballCl – Adversari: Prezentare Umana Reyer Venezia

BasketballCl – Adversari: Prezentare Umana Reyer Venezia

Umana Reyer Venezia este reprezentanta Italiei în Grupa B din Basketball Champions League. Este ultimul adversar pe care CSM CSU Oradea îl întâlnește în cadrul acestei faze a grupelor, înaintea începerii jocurilor retur. Facem cunoștință cu unul dintre cele mai vechi cluburi de baschet din Italia și Europa.

Reyer Venezia Mestre este un club sportiv care a luat ființă în anul 1872. Prima secție deschisă a fost cea de gimnastică. Baschetul și-a făcut loc în cadrul clubului din anul 1907. Palmaresul secției de baschet cuprinde două titluri naționale. Ele au fost cucerite în sezoane consecutive și datează din perioada celui de-Al 2-lea Război Mondial, fiind cucerite în 1942 și 1943. Cel de-al 3-lea titlu național a venit în anul 1944, însă acesta nu este recunoscut de Federația Italiană de Baschet (FIP). După o perioadă îndelungată petrecută pe prima scenă, clubul din Venezia a retrogradat în anul 1995.

În epoca modernă, Umana Reyer Venezia a parcurs vremuri dificile, pentru ca în ultimii ani să evolueze și să devină unul dintre cluburile de renume ale baschetului italian. Echipa a câștigat campionatul amator în 2007 și a obținut promovarea în cel de-al 2-lea eșalon al țării. În sezonul 2010/11, Venezia a revenit în primul eșalon al țării, acolo unde evoluează neîntrerupt de atunci.

În cele cinci sezoane trecute de la promovare, Venezia s-a calificat de patru ori în playoff-ul campionatului Italiei. Cel mai bun rezultat a fost calificarea în semifinale, consemnată în sezoane consecutive – 2014/15 (dublat de locul 2 în sezonul regulat) și 2015/16. De asemenea, a avut două sferturi de finală în Cupa Italiei. Demarcabil, așadar, faptul că Umana Reyer a ratat accesul în playoff-ul campionatului o singură dată de la promovare.

Pe plan continental, Venezia a jucat doar în sezonul precedent. Este vorba despre o participare în EuroCup – a 2-a competiție continentală organizată sub egida Euroleague Basketball. Aici a trecut de prima fază a grupelor, dar nu a reușit să o depășească pe cea de-a 2-a, având un bilanț de 6 victorii și 10 înfrângeri.

Cele mai sonore nume din istoria clubului sunt Drazen Dalipagic, Ratko Radovanovic, Kristaps Janicenoks, Tomas Ress, Phil Goss, Andre Smith, Yakhtouba Diawara, respectiv Lorenzo  Carraro.

Umana Reyer Venezia are și secție de baschet feminin. La aceasta a evoluat, până în sezonul precedent, Andra Simina Mandache, sora mai mare a lui Andrei Mandache, componentul echipei CSM CSU Oradea și căpitanul echipei naționale a României.

Actualmente, staff-ul tehnic este alcătuit în totalitate din italieni. Lotul de jucători cuprinde șapte jucători străini. Este vorba despre trei americani, un american-grec, un nigerian, un austriac și un croat.

Pe lângă bilanțul de 4-2 din Basketball Champions League, Venezia are 5-3 în campionatul intern (fără a include rezultatul consemnat în ultimul meci, susținut pe 27 noiembrie).

Foto: Basketball Champions League

Comentarii

comments

Attachment

venezia