Bianca Benea, locul 19 din 161 la etapa a 4-a din Cupa Mondială la spadă juniori feminin

Bianca Benea, locul 19 din 161 la etapa a 4-a din Cupa Mondială la spadă juniori feminin

Bianca Benea, sportivă legitimată la CSM Oradea, s-a clasat pe locul 19 în proba individuală de spadă feminin din cadrul etapei a 4-a din Cupa Mondială de juniori de al Luxembourg. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 2-3 decembrie 2017.

Bianca Benea a obținut șase victorii din tot atâtea asalturi în faza grupelor. Ulterior, sportiva de la CSM Oradea a trecut de Patricie Proksikova (Cehia, 15-11) pe tabloul de 128. Pe cel de 64 a învins-o pe Paula de la Pena (Spania, 15-14), pentru ca pe tabloul de 32 să fie învinsă de compatrioata Zsuzsa Schlier (13-15).

Nicolae Ille, antrenorul Biancăi la CSM Oradea, a și arbitrat la acest concurs.

Delegația României a cuprins șapte spadasine, antrenorul lotului feminin fiind Nicolae Ille, de la CSM Oradea. Bianca Benea a fost a 4-a în ierarhia româncelor. Cea mai bună clasare dintre compatrioatele nostra a obținut-o Alexandra Predescu (CSA Steaua București), locul 10. La concurs au paticipat 161 sportive.

Următoarea etapă de Cupă Mondială pentru spadă juniori feminin are loc în perioada 16-17 decembrie anul curent și se va desfășura la Burgos, Spania.

Reamintim că Bianca Benea este campioana națională juniori și vicecampioană la tineret, performanțe atinse în anul 2017. De asemenea, sportiva de la CSM Oradea a câștigat Cupa României la spadă feminin – ediția 2017. Ea se află la primul an de juniorat.

Foto:www.frscrima.ro

Comentarii

comments

Attachment