Branko Mirković este noul conducător de joc al CSM CSU Oradea

Branko Mirković este noul conducător de joc al CSM CSU Oradea

Branko Mirković este noul conducător de joc al echipei CSM CSU Oradea. Sportivul originar din Serbia, component al echipei naționale a Bulgariei, sosește de la Tsmoki Minsk, multiplă campioană a Belarusului și participantă obișnuită în Liga VTB, cea mai valoroasă competiție regională din baschetul european la nivel de club.

Născut pe data de 5 octombrie 1982, Mirković este jucător de poziția 1. El măsoară 1.90 metri și cântărește 85 kilograme. Sportivul ex-iugoslav se află la primul angajament în România.

În sezonul 2015/16, Mirković a jucat 28 meciuri în Liga VTB, 12 în FIBA Europe Cup și 3 în campionatul din Belarus. El a avut câte 9.7 puncte și 4.7 pase decisive pe meci în primele două competiții, respectiv 1.5 și 1.4 intercepții pentru 10.7 și 12.2 la eficiență în peste 28 minute pe meci în Liga VTB și FIBA Europe Cup. Branko a avut procentaje de 38% la aruncările de pe semicerc cu medii de 1.8 și 2.1 reușite de trei puncte, respectiv procentaje de 97% și 87% la linia de pedeapsă. El a avut 76 coșuri de trei puncte marcate în 40 meciuri oficiale, exceptând campionatul din Belarus.

Pe lângă titlul de campion, obținut în sezonul 2015/16, Mirković s-a clasat pe locul al 12-lea în Liga VTB, contribuind la fiecare din cele nouă victorii repurtate de bieloruși. El a fost liderul echipei sale la pase decisive, intercepții și procentajul aruncărilor libere (unde a avut 38/39).

Cea mai bună prestație stagională a lui Mirkovic s-a consemnat pe 3 aprilie 2016, când Tsmoki Minsk a cedat la limită, scor 81-83, în confruntarea cu CSKA Moscova. Noul fundaș al CSM-ului a avut 6/7 la aruncările din acțiune și 2/2 la linia de pedeapsă pentru 19 puncte, cu 5 pase decisive și 3 recuperări pentru 24 la eficiență în confruntarea cu campioana Europei.

Un alt rezultat notabil constă în victoria repurtată de Minsk asupra lui Unics Kazan, în deplasare, scor 91-83. Mirkovic a avut 17 puncte, 4 pase decisive și 2 intercepții pentru 15 la eficiență într-o partidă câștigată în fieful unei echipe ce a disputat finala Ligii VTB și s-a calificat pentru următoarea ediție a Euroligii, echipă din care nu au lipsit Quinho Colom, Keith Langford și Anton Ponkrashov, trei jucători importanți ai baschetului european la nivel de club.

De-a lungul carierei, Mirković a jucat pentru următoarele echipe de club: KK Smederevo 1953 (2003/05), KK Pelister (2005/07), Rilski Sportist (2007/09 și 2011/13), Lukoil Academic (2009/10), Igokea Aleksandrovac (2010/11). În ultimii trei ani, el a jucat pentru Tsmoki-Minsk.

Mirković a fost campion al Bulgariei în 2010 și a câștigat de trei ori consecutiv campionatul și cupa în Belarus (2014, 2015 și 2016). El a triumfat în Liga Balcanică (BIBL) în sezonul 2008/09, la ediția inaugurală a competiției. De asemenea, a fost finalist al campionatului din Bosnia-Herțegovina, în 2011.

Aventura lui Branko alături de echipa națională a Bulgariei s-a consemnat în campaniile de calificare pentru EuroBasket 2013 și 2015. El a fost liderul echipei sale la minute de joc, respectiv puncte și pase decisive în campania de calificare pentru EuroBasket 2015.

branko

Branko Mirković semnează contractul cu CSM CSU Oradea

Astfel, CSM CSU Oradea legitimează direct din Liga VTB un al 2-lea jucător. Primul a fost Martin Zeno, în luna februarie a acestui an calendaristic. Americanul a ajutat formația bihoreană să se impună în Liga Națională – ediția 2015/16.

Venirea lui Mirković are și un alt fel de semnificație. El este al 2-lea jucător sârb de poziția 1 legitimat de către Cristian Achim la Oradea, după Aleksandar Vlahovic și al 3-lea pe care tehnicianul vâlcean îl antrenează la formația roș-albastră, primul fiind Predrag Mijuskovic, aflat în  lotul orădenilor în momentul numirii sale ca antrenor. Totodată, Branko Mirković este primul jucător non-american legitimat la poziția 1 de CSM CSU Oradea înaintea începerii sezonului competițional de la venirea domnului Achim la cârma Leilor Roșii.

Campioană în exercițiu a României, CSM CSU Oradea perfectează cel de-al 3-lea transfer al verii după Titus Nicoară și Muhamed Pasalic. De asemenea, Leii Roșii au prelungit contractele lui Martin Zeno și Sean Barnette.

Antrenorul Cristian Achim a semnat un nou contract cu CSM-ul, iar jucătorii Andrei Mandache, Bobe Nicolescu, Rareș Pașca și Bogdan Țîbîrnă au contracte valabile pe sezonul 2016/17. Conducerea CSM CSU Oradea a ajuns la un acord cu Dinamo București pentru împrumutul lui Sebastian Ionescu la echipa din capitala României pentru stagiunea următoare.

Foto copertă: Branko Mirkovic în duel cu Malcolm Delaney (vtb-league.com)

Comentarii

comments

Attachment

mirkovic branko mirkovic