CSM CSU Oradea și Zarko Comagic își separă drumurile

CSM CSU Oradea și Zarko Comagic își separă drumurile

CSM CSU Oradea a ajuns la un acord cu Zarko Comagic în privința încheierii colaborării. Cele două părți au semnat acordul de terminare a contractului în cursul zilei de vineri (18.11), optând să se despartă pe cale amiabilă.

Legitimat în cursul verii, Zarko a fost o piesă utilă pentru staff-ul tehnic în perioada petrecută alături de CSM CSU Oradea. El a contribuit la antrenamente și a făcut pasul în față de fiecare dată când unul dintre jucătorii străini a fost indisponibil la meciuri, fie că vorbim despre campionatul României sau despre aventura internațională.

Comagic a avut cinci prezențe în Liga Națională cu medii statistice de 4.2 puncte, 1.6 recuperări și 1.4 pase decisive pentru 4.0 la eficiență în 16 minute și 20 secunde pe partidă. De asemenea, Zarko a avut trei meciuri jucate în Basketball Champions League, cu medii statistice de 1.7 puncte, 1.7 recuperări și 1.3 pase decisive cu 0.7 intercepții în 11 minute și 10 secunde pe partidă pentru 2.3 la eficiență.

Pe această cale, conducerea CSM Oradea îi mulțumește lui Zarko pentru contribuție și efortul depus în slujba echipe. Totodată îi urează mult succes în continuarea activității profesionale.

Comentarii

comments