CSM Oradea începe returul în Seria B a Diviziei A la handbal masculin – ediția 2016/17

CSM Oradea începe returul în Seria B a Diviziei A la handbal masculin – ediția 2016/17

Echipa de handbal masculin CSM Oradea începe returul Seriei B în Divizia A – ediția 2016/17. Formația antrenată de Sebastian Tudor primește vizita echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu. Meciul se va desfășura sâmbătă (18.02), cu începere de la ora 16:00, la Arena Antonio Alexe.

Situată pe primul loc, la egalitate cu Minaur Baia Mare, formația orădeană a avut o perioadă de iarnă ce a cuprins antrenamnte pe plan local, dar și participarea la mai multe jocuri cu caracter amical, incluzând trei deplasări, două turnee și un joc pe teren propriu.

Formația din Târgu Jiu are patru victorii din 11 partide disputate și se situează pe locul al 7-lea din totalul de 12 poziții ale ierarhiei.

Cu ocazia acestui meci se va consemna debutul într-un meci oficial pentru Iozu Cristopher, ultimul jucător legitimat de CSM Oradea.

Intrarea este liberă.

Foto: Roby Boros

Comentarii

comments