CSM-U Oradea a încheiat sezonul regulat

CSM-U Oradea a încheiat sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2014/15. Roș-albaștrii au învins la Timișoara, scor 88-72, într-un meci contând pentru etapa a 25-a și au ajuns la un bilanț general de 13 victorii și 11 înfrângeri. În urma rezultatelor obținute, formația orădeană și-a asigurat prezența în playoff-ul competiției.

Formația antrenată de Cristian Achim a terminat sezonul regulat mai devreme cu o săptămână decât toate celelalte echipe din competiție. Acest lucru nu reprezintă un avantaj întrucât roș-albaștrii au bilanțul general cunoscut și nu mai pot face altceva decât să urmărească rezultatele ultimei etape pentru a-și afla poziția în clasamentul general la capătul fazei regulate, numele adversarului din primul tur al playoff, respectiv partea de tablou în care vor fi repartizați.

Motivul pentru care CSM Oradea stă în ultima etapă constă în faptul că în ediția actuală de campionat există un număr impar de echipe. Astfel, în fiecare etapă a fost nevoie ca o echipă să stea. Conform tragerii la sorți efectuate înaintea începerii oficiale a sezonului s-a stabilit ca bihorenii să stea tocmai în ultima etapă.

Așadar, staff-ul tehnic împreună cu cel administrativ au hotărât să ofere câteva zile libere jucătorilor. Aceștia se vor întoarce spre sfârșitul săptămânii următoare la Oradea, atunci când este așteptată și venirea preparatorului fizic Igor Ranisavljev cu scopul unui nou ciclu de încărcare fizică, dublat de pregătirea specifică a seriei de playoff pe care CSM-ul o va disputa.

Playoff-ul este programat să înceapă în data de 10 aprilie. Până atunci calendarul baschetului românesc programează ultima etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale (28 martie), turneul final de Cupa României (2-3 aprilie), respectiv All Star Game-ul baschetului românesc (5 aprilie).

Programul primului tur în playoff este următorul:

Meciul 1 – 10 aprilie (vineri)
Meciul 2 – 11 aprilie (sâmbătă)
Meciul 3 – 18 aprilie (sâmbătă)
Meciul 4 – 19 aprilie (duminică)
Meciul 5 – 23 aprilie (joi)

Foto: Roby Boros

Comentarii

comments