Declarații Branko Mirković la prezentarea în calitate de jucător al CSM CSU Oradea

Declarații Branko Mirković la prezentarea în calitate de jucător al CSM CSU Oradea

Branko Mirković, noul component al CSM CSU Oradea, a fost prezentat presei care a asistat la primul antrenament al campioanei în exercițiu a României în noul sezon competițional. Sportivul originar din Serbia, posesor al cetățeniei bulgare, a vorbit despre așteptările pe care le are de la colaborarea cu Leii Roșii și a răspuns întrebărilor venite din partea ziariștilor.

Bine ai venit, “Bane”. Ești campion al Belarusului, iar noua ta echipă este campioană a României. Ce așteptări ai de la această colaborare?

Îmi doresc să rămânem campioni. Este principalul motiv și gând, pe care le-am avut atunci când am acceptat propunerea celor de la Oradea. Cred și sper că vom avea un sezon de succes.

Ce cunoștințe ai despre baschetul românesc?

Nu am prea multe informații. Am discutat cu Rade Markovic, care a jucat la Oradea, dar și cu alți jucători care cunosc baschetul de aici. Mi-au oferit câteva informații utile. Sunt de părere că este un campionat puternic și competitiv, cu destule forțe și valori echilibrate.

În calitate de component al echipei naționale a Bulgariei ai jucat împotriva lui Mandache, Nicoară și Țîbîrnă. Ei vor fi acum colegii tăi de echipă. Ce părere ai despre ei?

Am jucat, într-adevăr, în campania de calificare pentru EuroBasket 2015. Au fost două meciuri disputate în urmă cu trei ani, perioadă în care jocul fiecărui sportiv de schimbă substanțial. Nu îi cunosc foarte bine, dar sunt încântat să fim colegi de echipă, având în vedere că sunt jucători reprezentativi pentru baschetul românesc.

Ai o experiență bogată în cupele europene, iar Oradea s-a înscris în Basketball Champions League. Ce părere ai despre adversari?

După părerea mea avem un culoar favorabil să avansăm în grupele Basketball Champions League. De altfel, primul nostru obiectiv în acest sezon va fi să ne calificăm în grupele acestei competiții. Am jucat pentru Lukoil Academic și am fost adversar al acestei echipe în Bulgaria, adversarul din turul al 2-lea.

Vei evolua la poziția 1, post ocupat în trecut de către William Franklin, fostul căpitan de echipă și omul care a obținut cele mai bune rezultate din istoria clubului în trei rânduri.

Am auzit multe lucruri frumoase despre Will, jocul său și contribuția avută la succesul înregistrat de Oradea în ultimii ani. Nu îl cunosc personal, dar sunt convins că este apreciat pe bună dreptate. Eu am stilul meu și îmi doresc să ajut echipa. Sper că atât antrenorul, cât și suporterii echipei vor fi mulțumiți de ce pot eu să ofer echipei. Pot să îi asigur că voi depune tot efortul pentru a o ajuta să performeze.

Comentarii

comments

Attachment

mirkovic