Declarații Cristian Achim după Meciul 1 al finalei mici din Liga Națională – ediția 2016/17

Declarații Cristian Achim după Meciul 1 al finalei mici din Liga Națională – ediția 2016/17

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a vorbit despre eșecul suferit în Meciul 1 al finalei mici din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2016/17. Roș-albaștrii au pierdut la Sibiu, scor 63-69.

“Este un duel între două echipe dezamăgite, cu a noastră un pic mai mult. Prin urmare a lipsit și motivația. Am încercat să ne focusăm, dar așa cum s-a văzut în modul nostru de exprimare în teren, nu am reușit. Mă refer la noi.

E foarte complicat să găsim motivație pentru a juca această finală mică. Țintim la locul 1, iar din momentul în care nu mai putem să îl obținem lucrurile au devenit mai complicate pe parte de motivare. Vom încerca să ne revanșăm față de suporterii noștri la Meciul 2, care de altfel va fi și ultimul pe teren propriu în acest sezon.

A fost un meci echilibrat, lucru care probabil a ținut publicul în priză. Însă așa cum am spus, trebuie să admitem că nivelul jocului pe care noi l-am dezvoltat în acest meci a fost scăzut.

Zeno nu a jucat ca urmare a unei accidentări ușoare. El a rămas acasă. Țîbîrnă a încercat să joace în prima repriză, dar nu a putut. El s-a confruntat cu o problemă de sănătate, stomacală.”

Scorul general este de 1-0 pentru CSU Sibiu. Se jocă pe sistemul cel mai bun din trei meciuri. Următoarea confruntare este programată pentru luni (22.05), ora 19:00, la Arena Antonio Alexe.

Comentarii

comments