Declarații Cristian Achim după Meciul 2 al seriei cu BC SCM Timișoara

Declarații Cristian Achim după Meciul 2 al seriei cu BC SCM Timișoara

Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, a vorbit despre succesul repurtat asupra lui BC SCM Timișoara, scor 85-81, în Meciul 2 al primului tur din playoff-ul Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17.

“Sunt foarte fericit pentru cea de-a 2-a victorie din playoff. Am obținut-o în condiții chiar mai grele decât în primulo meci. În același timp mă bucur că această echipă a arătat caracter. Vreau să accentuez acest lucru. Echipa noastră a arătat caracter, la fel cum a făcut-o și în primul meci. A arătat că poate să câștige în condiții detrimentale și să revină de la un deficit major. Băieții și-au dat viața pentru a ne apropia această a 2-a victorie. Chiar și împotriva unor factori externi.

Felicit echipa din Timișoara. Este una foarte bună, așa cum eu am sbuliniat acest lucru înaintea începerii playoff-ului. Au avut un procentaj de 56% la aruncările de trei puncte, ceea ce este fabulos pentru orice echipă de baschet. Aș spune că au avut cel mult două aruncări de pe semicerc necontestate dintre cele pe care le-au transformat. Asta evidențiază calitatea adversarului pe care îl întâlnim.

Mă bucur pentru tăria de caracter arătată. Felul acesta de a câștiga arată caracterul jucătorilor mei. Am depus un efort uriaș în apărare și e evident că a fost mai grea această revenire decât în meciul precedent. Mulțumesc tuturor jucătorilor meci pentru că au contribuit la această victorie, fiecare dintre ei, într-un fel sau altul. Am arătat un spirit de echipă.

Andrei Mandache a fost unul dintre principalii artizani ai revenirii noastre. Atunci când este cazul trebuie să remarcăm contribuția și efortul.

Încercăm să privim înainte cu optimism. Nu vreau să comentez în niciun fel arbitrajul și felul în care el a influențat desfășurarea jocului. Mă feresc să fac aprecieri la cald. Eu tot ce vreau să subliniez este că meritul nostru e cu atât mai mare pentru această revenire. Cu atât mai mult ne arată caracterul jucătorilor noștri.”

Antrenorul CSM-ului a remarcat atmosfera și contribuția publicului la dublul succes înregistrat în debutul playoff-ului.

“La fel ca și în primul meci, am beneficiat de sprijinul și aportul fabulos al publicului nostru. Sincer, nu știu dacă am fi putut câștiga fără acești oameni. Le mulțumim tuturor pentru că au demonstrat încă o dată cât sunt de atașați de echipă. Sunt mai mult decât impresionat de publicul nostru. Energia pe care o transmite tribuna noastră practic ne-a purtat spre victorie în aceste partide. Sintagma cu al 6-lea jucător se pretează perfect pentru cazul de față.”

Cristian Achim a vorbit despre continuarea seriei:

“Suntem un pic mai liniștiți să avem 2-0, adică să ne apărăm terenul propriu. Este clar că am avut o presiune foarte mare pe umeri. Lucru care s-a văzut cât se poate de clar în aceste două meciuri.

În același timp suntem conștienți de regulile acestui exercițiu. Nu contează că e 1-0 sau 2-0. Tot ce contează este să obții trei victorii. Faptul că acum este 2-0 nu garantează absolut nimic. Noi tot mai avem nevoie de o victorie.

Mergem la Timișoara cu gândul de a obține a 3-a victorie. Nu ne stă în fire și caracter să abordăm un meci altfel decât cu gândul la victorie. Mi-aș dori desigur să câștigăm primul meci de la Timișoara. Evident și adversarul își dorește să învingă. Așa e în sport. Vom vedea la ora jocului cine este mai pregătit pentru a câștiga.”

Meciul 3 al seriei cu BC SCM Timișoara se va disputa miercuri (19.04), ora 17:30, la Sala Constantin Jude din Timișoara. Partida va fi transmisă în direct la DigiSport.

Foto: Roby Boros

Comentarii

comments