Declarații Cristian Achim după meciul cu BC SCM Timișoara

Cristian Achim, antrenorul principal al echipei CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului disputat în compania lui BC SCM Timișoara, contând pentru etapa a 8-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17, încheiat cu scorul de 84-82.

„A fost un meci foarte greu, împotriva unei echipe foarte bune a campionatului nostru. Este adevărat că ne-am făcut viața grea, deoarece nu am jucat la nivelul dorit. Desigur avem o foarte mare problemă legată de accidentări, pentru că acestea se țin lanț de noi și nu reușim nicicum să fim toți la antrenament, ca să nu mai vorbim că încă nu am jucat niciun meci în formulă completă. Este o mare problemă pentru noi și sunt absolut convins că pentru orice echipă ar fi la fel. De această dată am jucat fără Denison, iar Zeno este de abia la cel de-al 2-lea meci de la revenire și încă nu au trecut cele șase săptămâni obișnuite pentru tipul de accidentare pe care el a avut-o.

Chiar și în aceste condiții, chiar și în condițiile în care Titus (n.r. Nicoară) a jucat foarte mult la poziția 5, una pe care s-a antrenat doar o zi și jumătate, sunt de părere că ar fi trebuit să câștigăm mai ușor acest meci. Totul pleacă în general de la concentrare. Este și foarte greu să ai mereu mintea limpede și focusată atunci când ai două meciuri pe săptămână, cu călătorii infernale și dificultăți de a lucra programe de recuperare sau de a pregăti corespunzător meciurile.

Timișoara a avut multe recuperări ofensive. Acest lucru le-a oferit un avantaj enorm. De asemenea, am ratat libere și am avut un procentaj modest, lucru ce ne-a creat alte probleme. O altă problemă pentru noi a fost descalificarea lui Țîbîrnă. Am rămas fără pivot pentru finalul meciului.

Felicit echipa din Timișoara. Poate cu asta ar fi trebuie să încep, deoarece a jucat foarte bine. Deloc întâmplător au jucat bine. Însă nu mai e nicio surpriză, deoarece toată lumea joacă fără presiune la Oradea. Este cel mai ușor meci din punct de vedere mental pentru orice echipă care vine să joace la Oradea. Pe de altă parte, acest lucru nu are nicio legătură cu jocul nostru, aspect de care trebuie să ne îngrijim noi înșine.”

Întrebări din partea jurnaliștilor:

Când va reveni Denison?

„A făcut analize. Rezultatele sunt bune, însă el resimte dureri și nu poate să-și ridice încă mâna. Va reveni în momentul în care va fi recuperat complet și nu va mai avea dureri.”

Absența lui a contat în acest meci?

„Avem pretenții mai mari de la apărarea noastră. Este adevărat că Denison este o componentă foarte importantă a echipei noastre în special pe faza defensivă, însă chiar și în absența lui sunt de părere că am încasat prea multe puncte.

Este extraordinar de greu să joci cu un jucător la o poziție la care nu a jucat niciodată în această echipă. În aceste condiții e complicat să tragi o concluzie, deoarece noi nu am jucat în acest fel niciodată. Am făcut-o azi forțați de absența lui Denison.”

Cât de important este meciul de miercuri, cu Khimik, campioana Ucrainei?

„În primul rând vreau să subliniez că victoria cu Timișoara este foarte importantă pentru noi. Referitor la întrebare, după cum bine se știe, noi încercăm să câștigăm fiecare meci. Indiferent că este în campionat sau în cupele europene, indiferent care este numele adversarului sau statutul nostru înaintea meciurilor. Vrem să le câștigăm pe toate. Ne-am dorit foarte mult să câștigăm și în Franța. Eu am crezut și simțit că putem, dar din păcate nu am reușit. Nu mai zic de accidentări sau de alte aspecte, pur și simplu am crezut în victorie, dar nu am obținut-o.

Vom abordat jocul cu Khimik la victorie. Consider că este un meci pe care putem să-l câștigăm, dar e limpede că avem nevoie de Denison. Sper să îl avem alături de noi, dar asta depinde de cum se simte el. Nu avem cum să știm la ora asta dacă va fi apt pentru partida de miercuri.”

Foto: Roby Boros