Declarații Cristian Achim după SuperCupa României 2016

Declarații Cristian Achim după SuperCupa României 2016

Cristian Achim, antrenorul principal al echipei CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat SuperCupei României la baschet – ediția 2016. Formația bihoreană a întâlnit pe U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, în fața căreia s-a înclinat cu scorul de 67-70.

“Felicit echipa din Cluj pentru victorie. A fost un meci foarte frumos, pe care putea să-l câștige oricare dintre echipe și care a ținut publicul cu sufletul la gură până în ultima secundă. Îmi doresc foarte multe să nu avem accidentări grave după acest meci. Lucru pe care îl vom afla în curând. Pe de altă parte îmi doresc foarte mult să ne bucurăm la finalul sezonului.

În condițiile în care este început de sezon, consider că acest meci a conținut un pic de loterie. Nu mă refer la modul în care s-a încheiat jocul. Nu vreau să sune a scuză, dar nu este un secret că doi dintre jucătorii noștri importanți au ratat întreaga perioada precompetițională. Ei sunt cu mult în urmă din această cauză.

Repet, felicit Clujul. Azi au fost mai buni.”

Comentarii

comments