Declarații Cristian Achim după victoria de la Timișoara, scor 88-86

Declarații Cristian Achim după victoria de la Timișoara, scor 88-86

Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat victoriei cu BC SCM Timișoara, din prima etapă în TOP 6. Roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 88-86, bifând cea de-a 16-a victorie stagională.

“Mă bucur foarte pentru pentru victorie. Am pierdut de două ori în actuala ediție de campionat cu Timișoara, o echipă extrem de bună, capabilă să se lupte la titlul național. Aceasta este părerea mea despre formația din Timișoara, una sinceră și avizată. Am întâlnit cea mai omogenă echipă a campionatului, mizează de doi ani pe același nucleu de jucători autohtoni și pe o bună parte a jucătorilor străini, iar implanturile din acest sezon au adus un plus echipei.

Referitor la meci pot să spun că din punctul meu de vedere a fost cel mai modest din prima etapă în TOP 6. Ambele echipe au lăsat impresia că sunt obosite. Eu cred că noi am avut un strop de prospețime în plus. Victoria putea să aparțină oricărei dintre combatante. Fără îndoială vor fi schimbări în jocul și evoluția echipelor. Sunt convins să vor fi echipe care vor juca mai puțin bine, dar în același timp sunt sigur că toate echipele vor avea și perioade bune.

În ceea ce ne privește, sunt frustrat de faptul că nu putem să ne legăm. Este o situație cu care ne confruntăm de la începutul sezonului. Acum este cu atât mai problematic cu cât intrăm în linie dreaptă și suntem privați de servciile unor jucători importanți. Dacă la precedentul meci cu Timișoara am fost lipsiți de Pasalic și Denison, iar în urmă cu trei zile Denison a jucat 30 de minute, de această dată am jucat fără el.”

Următorul meci al roș-albaștrilor este programat pentru sâmbătă (31.03), ora 17.15, la Arena Antonio Alexe. Adversar este BCM U FC Argeș Pitești. Informații cu privire la modalitatea de achiziționare a biletelor pentru această partidă găsiți AICI. Meciul va putea fi urmărit în transmisiune directă la DigiSport.

Comentarii

comments