Declarații Sean Barnette după meciul cu BC Prievidza, scor 71-64

Declarații Sean Barnette după meciul cu BC Prievidza, scor 71-64

Sean Barnette, extrema echipei CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului cu BC Prievidza, din prima manșă a turului inaugural din preliminariile Basketball Champions League 2016/17. Roș-albaștrii au învins cu scorul de 71-64.

Extrema echipei campioane a României a precizat următoarele:

“Am muncit din greu pentru a obține victoria. A fost un efort colectiv de care aveam nevoie având în vedere că am avut foarte puține informații despre adversar. După jocul acesta avem mai multe informații pe baza cărora putem pregăti mai bine jocul retur.

Sunt de părere că cele 21 recuperări ofensive au fost cheia jocului. Ele ne-au oferit mai multe posesii și oportunități de a marca. Am ținut mingea mai mult în atac. De-a lungul timpului am discutat foarte mult despre importanța recuperărilor ofensive, iar de această dată sunt de părere că cel puțin la acest capitol am făcut o treabă foarte bună.”

Referitor la diferența de puncte existentă înaintea manșei a 2-a, Sean Barnette a precizat:

“Orice diferența poate fi anulată. Nimic nu îți dă garanții. Trebuie să mergem în Slovacia cu scopul de a juca, de a respecta planul de joc, de a executa ceea ce este necesar pentru a ne apropia calificarea. Nu trebuie să ne uităm la diferența de puncte, e greu să calculezi, mai ales că în această disciplină jocul oscilează foarte repede. Un factor important va fi prospețimea și modul în care reușim să ne recuperăm între aceste meciuri, mai ales că ne așteaptă și o călătorie lungă.

Eu nu am mai experimentat așa ceva în trecut. E foarte dificil să joci două meciuri de calificare în decurs de 48 ore și să călătorești între ele. Este o provocare pentru noi. Sunt însă de părere că vom fi pregătiți pentru această provocare.”

Foto: Roby Boros

Comentarii

comments

Attachment

dsc_0191