Despre sport, despre viață, despre caractere

Despre sport, despre viață, despre caractere

“M-am gândit aseară, după meciul de la Galați, că printr-o reacție la cald emoția mi-ar fi dominat rațiunea. Sigur ar fi fost unii care să spună și despre acest text că ar fi fost dinainte pregătit.

Astăzi, în drumul spre București, mi-am recitit notițele scrise aseară. Pe drum, Adi Micinic îmi arată o postare a unui oficial de la o echipă competitoare, Ionuț Georgescu, GM la Steaua CSM Eximbank. Sincer, am fost extrem de impresionat de reacția acestuia, mai ales în situația în care tot eseul scris pe pagina „Suporterii baschetului românesc” venea dinspre un „neutru”, din punct de vedere sportiv, dar un idealist, din punct de vedere al promovării acestui sport! Un idealist, un optimist și un perfecționist!

Imediat după, am mai văzut reacții, scrise în aceeași cheie a normalizării și ponderării „pornirilor hateristice”, pe pagina unui alt competitor direct, Lucian Alexandru Călinescu, sufletul echipei BCM-U Pitești!

Toate aceste reacții distribuite în spațiul public de oameni tineri care își doresc cu ardoare să mențină baschetul într-o zonă premium, cât mai departe de pericolul „fotbalizării”, m-au determinat să iau decizia de a vă împărtăși gândurile pe care le aveam aseară!

Înainte de asta le mulțumesc, atât lui Ionuț, cât și lui Lucian, pentru faptul că au adoptat această poziție. Au demonstrat că înainte de a fi rivali, milităm pentru normalitate, civilizație și respect reciproc. Atât în relația dintre echipele participante la o competiție sportivă, cât și în cea dintre o echipă și publicul larg, indiferent de culorile pe care le reprezentăm ori simpatizăm.

Deși nu am un profil personal pe nicio platformă de social-media, chiar mă interesează opiniile fanilor noștri! Nu mi-a plăcut niciodată să găsesc scuze pentru momentele în care lucrurile nu au ieșit așa cum îmi doream. Am preferat, întotdeauna, să învăț din greșeli și să acționez așa cum baschetul m-a învățat: evaluându-mi corect șansele și identificând oportunitățile care te pot face învingător! Tot baschetul m-a învățat că sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care trișează și încearcă să-şi umple oricum goliciunea interioară şi cei care reușesc și acceptă să-şi recunoască această goliciune! Eu, întotdeauna, am preferat să fiu în cea de-a doua categorie, căutând permanent să învăț pentru a simți acea împlinire la care toți visăm!

La o scurtă analiză asupra peisajului online românesc, observ că disprețul, ura și invidia au devenit sporturi naționale. Încă îmi sunt proaspete în memorie reacțiile unora care împroșcau cu noroi în Simona Halep, în echipa națională de handbal feminin, în reprezentativa României, după Euro 2016 și în tot sportul românesc, după Jocurile Olimpice de la Rio!

Observând acest „modus operandi” al hater-ilor prin definiție, mă așteptam să primim critici, imediat ce echipa de baschet va trece printr-o perioadă mai puțin bună!

Personal, voi alege întotdeauna calea dialogului constructiv, în locul unei reacții impulsive de moment!

Îi asigur pe toți cei care aveau o urmă de îndoială că vom lua măsuri pentru a îndrepta și redresa situația echipei noastre. Nu se întâmplă în premieră când parcurgem o perioadă dificilă din punct de vedere al rezultatelor și sănătății sportivilor. Nu ne ascundem în spatele problemelor ci căutăm soluții de a le rezolva. În același timp subliniez, dacă mai era nevoie, faptul că niciodată “nu ne vom spăla rufele în public”. Nu voi da în echipă, nu voi lovi prin cuvinte aspre în jucători, antrenori sau pe oricine aș considera responsabil de eventualele probleme existente. Acestea se discută și se rezolvă în familie.

Am primit de la Dumnezeu cel mai neprețuit dar: comunicarea verbală! Prefer oricând o discuție directă și personală cu cei ce ne contestă, nu o polemică purtată în mediul online! De aceea, îi anunț pe toți cei ce ne contestă munca și rezultatele că îi aștept, după ce ne vom întoarce din Turcia, la o discuție „off-line”, adică „față-n față”: joi, 8 decembrie, la ora 17:00, la intrarea sportivilor de la Arena Antonio Alexe!

Am certitudinea că, doar în acest fel, alegând ca aceste discuții să le purtăm într-un cadru civilizat, mai ales că în data de 8 decembrie sărbătorim „Ziua Constituției”! Chiar mă gândesc să permanentizăm acest tip de întâlniri, cu atât mai mult cu cât știu că suntem echipa cu cei mai mulți suporteri abonați! E un mijloc de răsplată al celor ce înțeleg exact ideea de suport, de sprijin! Și, poate, acest tip de acțiuni se vor materializa, cât mai curând, într-o comunitate de tip „socios”, așa cum există la marile echipe din Europa!

Nu aș vrea, aici și acum, să trec în revistă momentele la care am contribuit cu toții pentru a pune Oradea pe harta performanței sportului din România! Acest lucru nu este neapărat un obiectiv, ci mai degrabă o misiune pe care orice orădean ar trebui s-o aibă! Aș vrea doar să vă amintesc motto-ul pe care l-am ales cu ocazia organizării edițiilor din acest an ale Final 4 și All Star Game: „AD UNUM OMNES”, adică „TOȚI CA UNUL”, așa cum știu orădenii să fie!

Doar atunci când am fost uniți, am reușit să obținem cele mai spectaculoase rezultate, contrazicând deseori calculele hârtiei!

Pentru a putea spera în continuare la noi succese, trebuie să rămânem Lei! Doar așa ne vom putea transforma numele în renume, rămânând AD UNUM OMNES, fiind „LEII ROȘII DE PE CRIȘURI”!”

Cu prietenie,

Șerban Sere
Președinte CSM Oradea

Comentarii

comments