Echipa de handbal masculin CSM Oradea a disputat două jocuri de verificare în compania echipei Potaissa Turda, finalista Challenge Cup 2017 și medaliată cu bronz în primul eșalon handbalistic al României în ultima ediție desfășurată. Cele două partide, ambele adjudecate de turdeni, s-au desfășurat la Arena Antonio Alexe, în zilele de vineri (27.10) și sâmbătă (28.10).
Primul meci a fost controlat de Potaissa Turda, echipă ce s-a impus cu scorul de 38-25. Oaspeții s-au desprins decisiv încă din prima repriză, scor 21-12. Repriza secundă nu a adus schimbarea, aceasta fiind adjudecată de Turda cu 17-13.
În cadrul celui de-al 2-lea joc, CSM Oradea a opus o cu totul altă rezistență. Elevii lui Sebastian Tudor au pierdut prima repriză la diferență de patru goluri și au câștigat-o la limită pe cea de-a 2-a. Astfel, la capătul unui meci cu numeroase realizări în faza de atac, Potaissa Turda s-a impus cu scorul de 36-33.
CSM Oradea reia competiția internă după această dublă de verificare organizată de secția de handbal prin prisma pauzei competiționale. Echipa antrenată de Sebastian Tudor se deplasează la Sibiu, acolo unde se dueleză cu HC din localitate. Partida se va desfășura luni (06.11), la Sala Transilvania.
Foto: Roby Boros