Echipa satelit a pierdut primul meci susținut pe teren propriu în ediția 2017/18 a Ligii 1

Echipa satelit a pierdut primul meci susținut pe teren propriu în ediția 2017/18 a Ligii 1

CSM CSU LPS 2 Oradea a suferit primul eșec pe teren propriu în noua ediție a Ligii 1 la baschet masculin – ediția 2017/18. Bihorenii au pierdut meciul cu Timba 2 Timișoara. Partida desfășurată duminică (29.10), la Arena Antonio Alexe, s-a încheiat cu scorul de 54-74.

Partida a demarat favorabil oaspeților, însă jocula s-a echilibrat. Oradea a trecut în avantaj pentru un scurt moment, însă Timba a replicat și scorul la prima pauză a fost de 16-15.

Pe parcursul secvenței a 2-a, gazdele au trecut din nou la conducere pentru o scurtă perioadă, însă tot bănățenii u avut inițiativa pe tabela de marcaj. Două greșeli antisportive dictate împotriva orădenilor au îngreunat misiunea acestora, scorul la jumătatea confruntării fiind de 28-35.

Repriza secundă a demarat favorabil Timbei, echipă ce a beneficiat de aportul lui Liviu Rotariu și Alon Sonnenfeld de la prima echipă. Ecartul a crescut, scorul la intrarea în secvența decisivă fiind de 61-45. Ultimele zece minute nu au adus schimbarea, fiind adjudecate de oaspeți, iar scorul final a fost de 74-54.

Darius Meluț a totalizat 11 puncte pentru CSM CSU 2 Oradea. Buda, Gavriș și Szilagyi au înscris câte 8 puncte, Vanța a adăugat 7, Oșan a terminat cu 6, Martin a bifat 5, iar Milaș a reușit un punct pentru satelitul CSM-ului. În replică, Rotariu a totalizat 22 puncte, Sonnenfeld a adăugat 13, iar Albu a terminat cu 12 puncte pentru Timba 2.

În urma acestui rezultat, CSM CSU 2 Oradea are 0-2 la general. În schimb, Timba Timișoara ajunge la 2-0.

Comentarii

comments

Attachment