Echipa U14 începe aventura în Campionatul Național al României

Echipa U14 începe aventura în Campionatul Național al României

Sezonul competițional 2016/17 în baschetul juvenil pornește la drum în prima zi a lunii octombrie. Oradea este reprezentată la toate categoriile juvenile de vârstă în această stagiune.

Prima echipă ce intră în Campionatul Național al României este generația 2003. Aceasta este angrenată în competiția U14 masculin. Formația pregătită de Zoran Vranes și Paula Nica, coordonați de Călin Pop, se deplasează la Deva pentru jocul din etapa inaugurală. Adversar este CNS Cetate Deva.

Gruparea orădeană a fost repartizată în Grupa 2, având următorul program:

Et. 1, 1 octombrie, cu CNS Cetate Deva, în deplasare
Et. 2, 8 octombrie, cu CSȘ Târgu Jiu, acasă
Et. 3, 15 octombrie, cu U-Mobitelco Cluj, în deplasare
Et. 4, 22 octombrie, cu ABC Olimpic Baia Mare, acasă
Et. 5, 5 noiembrie, cu CS SCM Timișoara, în deplasare

Ulterior va disputa returul fazei de calificare.

Primele trei clasate la încheierea fazei de calificare avansează în faza semifinală, Grupa valorică A. De notat că există cinci astfel de grupe, astfel încât și cel mai bun loc 4 se va califica pentru a asigura un număr de 16 echipe în penultimul act al campionatului.

Sistemul competițional cuprinde etape săptămânale, în dublă manșă, pe parcursul fazei de calificare, rezultând 10 meciuri pentru fiecare echipă. În faza semifinală se vor disputa patru turnee, rezultând câte 14 jocuri/echipă. La turneul final (unul singur) se vor juca cinci meciuri (trei în grupe, urmate de jocurile de clasament sau pentru medalii).

De notat că echipa U14 a LPS Bihorul Oradea, alcătuită din sportivii selectați în cadrul Academiei CSM Oradea, a participat la un prin turneu în European Youth Basketball League (EYBL), desfășurat pe parcursul lunii august, în Ungaria, acolo unde a repurtat trei victorii din patru partide disputate.

Oradea este reprezentată în sezonul 2016/17 la U20 (antrenor Alin Cureș), U18 (Valeria Scheiner), U16 (Zoran Vranes și Zoltan Hidi), U14 (Zoran Vranes și Paula Nica) și U13 (Anamaria Mesaros și Alin Cureș) masculin.

Comentarii

comments