CSM CSU Oradea a apelat din nou la aportul echipei pentru a câștiga. Roș-albaștrii au avut inițiative preț de mai bine de 39 minute de joc efectiv înainte de a-și apropia victoria în confruntarea cu BC CSU Sibiu. Rezultatul final a fost de 84-72.
Antrenorul Cristian Achim a rotit nouă jucători. Fiecare a bifat cel puțin zece minute pe parchet. Șapte dintre ei au avut pste 20 minute în teren, însă niciunul nu a petrecut mi mult de 30 în joc.
Will Franklin a fost jucătorul cu cel mai mare număr de minute. El a petrecut 29 minute și 51 secunde în teren și a deschis jocul cu două pase decisive de excepție pentru Titus Nicoară și Sean Denison. Will a terminat cu 9 puncte, 8 pase decisive, 2 recuperări și 2 intercepții cu o posesie pierdută. Americanul a avut 3/6 la aruncările din acțiune și a terinat cu 17 la eficiență, respectiv 11 la +/-. Franklin a fost liderul CSM-ului la minute, eficiență, pase decisive și intercepții.
Sean Barnette își continuă procesul de revenire. După trei luni e absență, cauzată de o accidentare, americanul își caută ritmul. În partida cu Sibiul a contribuit cu 15 puncte, 5 recuperări, o pasă decisive și o intercepție, fără posesie pierdută. El a terminat cu 16 la eficiență, respectiv cu 6 faulturi obținute în 24 minute de joc. Sean a fost liderul echipei la puncte, coșuri din acțiune (6/12) și faulturi obținute.
Titus Nicoară a contribuit consistent în spațiul de trei secunde. El a contabilizat 25 minute de joc, perioadă în care a totalizat 13 puncte (5/9 din acțiune), 7 recuperărk, o pasă decisivă și a pierdut mingea de două pri. A terminat cu 15 la eficiență și a fost liderul echipei la recuperări, respectiv la procentajul aruncărilor din acțiune.
Andrei Mandache a fost liderul roș-albaștrilor la numărul reușitelor din acțiune (6) și la intercepție (2). Căpitanul CSM-ului a petrecut 21 minute pe parchet, perioadă în care a contabilizat 13 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții. Andrei a avut 12 la eficiență și 15 la +/-.
Martin Zeno a fost liderul echipei la +/-. A fost o seară mai dificilă pentru american la finalizare (1/9 din acțiune), dar a fost liderul CSM-ului la numărul reușitelor de la linia de pedeapsă (5/6). În cele 25 minute petrecute de acest jucător în teren, CSM-ul a avut un plus de 20 puncte pe tabela de marcaj.
Muhamed Pasalic a fost liderul roș-albaștrilor la aruncările de la mare distanță. El a transformat de trei ori din spatele semicercului. Bosniacul a încheiat jocul cu 9 puncte (3/5 la trei puncte), 4 pase decisive și 2 recuperări (una ofensivă), cu o intercepție, fără posesie pierdută în 25 minute de joc.
Bogdan Țîbîrnă a fost liderul CSM CSU Oradea la recuperare ofensivă. El a cules două mingi culese sub panoul advers.
Sean Denison a cules la rândul său două recperăro ofensive. De asemenea, el a administrat un capac, singurul reușit de Leii Roșii în meciul cu Sibiul.
În fine, Cătălin Petrișor a contribuit cu 5 puncte în zece minute de joc.
Așadar, CSM CSU Oradea a beneficiat de contribuții statistice și nu numai, din partea tuturor jucătorilor trimiși pe parchet în victoria cu BC CSU Sibiu. În defensivă, roș-albaștrii au depus un efort colectiv. Acolo cifrele nu ne ajută, însă cei care au urmărit meciul au avut poiblitatea să constate ajutorul oferit de jucători unul altuia.
Acesta a fost al 13-lea succes în actuala ediție de campionat, respectiv cel de-al 24-lea în toate competițiile pe parcursul sezonului 2016/17.
Foto: Roby Boros