Grupa 2002 a academiei de baschet CSM Oradea a avansat în faza de calificare a CN U13 băieți

Grupa 2002 a academiei de baschet CSM Oradea a avansat în faza de calificare a CN U13 băieți

Echipa U13 de baschet masculin a LPS CSȘ CSM-U Oradea a avansat în faza de calificare a Campionatului Național de baschet rezervat categoriei copiilor născuți în anul 2002 sau mai tineri. Echipa pregătită de către Călin Pop a fost repartizată în Grupa 4 din această fază a competiției, după ce a trecut de prima ocupând locul al 3-lea în grupă.

Echipa este alcătuită din jucătorii selectați și pregătiți în cadrul academiei de baschet CSM Oradea. Ea este antrenată de către Călin Pop – coordonatorul proiectului inițiat de clubul roș-albastru. Selecția copiilor a fost coordonată de către antrenorul amintit, cel care a fost desemnat cel mai bun antrenor de practică și metodică din România la procesul de licențiere al antrenorilor de baschet din România pentru categoria U13 și mai mici.

Această grupă a participat în precedentele două sezoane în campionatul Ungariei, reușind să se califice la turneul final atât în 2013, cât și în 2014. În sezonul 2014/15, echipa participă sub denumirea LPS CSȘ Oradea, în baza parteneriatului dintre CSM Oradea, Universitatea Oradea și Liceul cu Program Sportiv din Oradea, menit să unească sub aceeași umbrelă întreg sistemul baschetbalistic din oraș cu scopul de a oferi localnicilor șansa de a deprinde tainele baschetului, de a practica această disciplină sportivă în mediu organizat și de a oferi posibilitatea tinerilor să practice sport.

În ceea ce privește grupa de performanță a generației 2002, aceasta a fost repartizată în faza de calificare în aceeași grupă cu U Mobitelco 1 Cluj, U Mobitelco 3 Cluj, Gladius Târgu-Mureș, ACS Dan Dacian 2 București și CS Dinamo CSȘ Nr. 6 București. În acestă fază se vor disputa jocuri în dublă manșă cu etape săptămânale. Așadar, grupa lui Călin Pop are asigurate zece meciuri în această fază a competiției.

Primul meci din faza de calificare este programat pentru data de 12 octombrie (duminică), cu începere de la ora 11, la sala LPS din Oradea. Adversar este U Mobitelco 3 Cluj-Napoca.

Lotul lărgit al echipei U13 este format din 21 baschetbaliști. Dintre aceștia 20 au drept de joc în campionat, unul dintre jucători fiind cu un an mai mare, dar se antrenează cu grupa celor născuți în anul 2002 și mai tineri întrucât la ora actuală în Oradea nu există echipă pentru cei născuți în anul 2001.

Componența lotului este următoarea: Patrik Budea (născut 2001), Dan Crăciun, George Hălmăjan, Vlad Hăulică, Paul Huciu, Alex Iepure, Vlad Igna, Denyel Manea, Vlad Marinău (născut 2003), Darius Măduța, Andrei Mălan, Luca Novero, Theodor Oprea, Răzvan Popa, Raul Samuel, Alex Tămășdan (născut 2003), Dragoș Tomescu, George Usca (născut 2003), Andrei Vlad, Bogdan Vlad (născut 2003), George Vicaș (născut 2003), Tudor Zoicaș.

De notat că George Usca, deși este cu un an mai mic decât limita de vârstă impusă la această categorie, măsoară 1.87 metri în condițiile în care are doar 11 ani. El este unul dintre jucătorii cu talie, însă nu este singurul jucător de perspectivă din cadrul acestei grupe.

Echipa are trei antrenamente pe săptămână, urmând ca în cel mai scurt timp să se treacă la patru ședințe de pregătire săptămânale. Antrenamentele acestei grupe se desfășoară la sala Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Oradea.

Comentarii

comments

Leave a Comment