Oradea inclusă în circuitul Sport Arena Streetball Tour 2017

Oradea inclusă în circuitul Sport Arena Streetball Tour 2017

Municipiul Oradea se alătură celei mai noi forme de baschet. Este vorba despre baschetul 3×3, disciplină ce are șanse foarte mari să devină una olimpică. Orașul noastru s-a alăturat celei mai cunocute și de succes companii care se ocupă de organizarea evenimentelor de tip streetball din România și nu numai pentru a găzdui în cursul verii un astfel de eveniment în Oradea.

Prima ediție a acestuia se va desfășura în perioada 5-6 august 2017 și este destinat tuturor practicanților sportului cu mingea la coș. Fiind un eveniment marca Sport Arena Streetball, municipiul Oradea va fi invadat de practicanți deja consacrați ai acestei discipline din țară, dar și din țările învecinate, precum Ungaria, Ucraina sau Serbia pentru a completa imaginea baschetului spectacol și a distracției în jurul mingii portocalii.

Vom reveni cu amănunte pe parcursul săptămânilor ce urmează cu privire la evenimentul găzduit la Oradea la finele primei săptămâni din luna august.

___

Comunicatul oficial Sport Arena Streetball prin care se anunță startul sezonului 2017:

Un panou, două echipe, trei prieteni, start! Începe Sport Arena Streetball Tour 2017

Peste 500 de participanți sunt așteptați la startul circuitului național de baschet 3×3, în acest final de săptămână. Sport Arena Streetball Tour 2017 (www.3la3.ro, www.facebook.com/sportarenastreetball, www.instagram.com/sportarenastreetball, www.youtube.com/sportarenastreetball) debutează în weekendul 27-28 mai, pe tradiționalele terenuri din Universitatea Politehnică București și programează zece opriri în șapte orașe: București, Iași, Suceava, Oradea, Timișoara, Constanța și Craiova.

Baschetul trei la trei revine astfel, pentru primul turneu, pe terenurile unde, în anul 2005, a început povestea Sport Arena Streetball, ajunsă acum la capitolul cu numărul 13.

Înscrierile pentru Politehnica Streetball by Raiffeisen Bank încep astăzi, de la ora 15:00, și se fac în limita a 130 de echipe sau până miercuri, 24 mai, ora 23:00, pe platforma www.3la3.ro. Există patru categorii de vârstă, atât la masculin cât și la feminin: Sub 14 ani (inclusiv născuți în 2003), Sub 18 ani (inclusiv născuți în 1999), Open și peste 35 de ani (inclusiv născuți în 1982).

În anul în care baschetul 3×3 are mari șanse să devină disciplină olimpică, comunitatea crescândă a fanilor baschetului 3×3 își dă întâlnire la “kilometrul zero” al proiectului Sport Arena Streetball, acolo unde bucureștenii au învățat să dribleze și să simtă pe ritmul celui mai popular sport urban. Comitetul Internațional Olimpic va anunța în această vară decizia privind includerea baschetului 3×3 în programul Jocurilor Olimpice. Această disciplină ar putea fi prezentă la Tokyo 2020, mai ales după ce fenomenul a luat amploare la nivel global în ultimii ani.

Sport Arena Streetball, membru în FIBA 3×3 Board ca reprezentant al organizatorilor din întreaga lume, a susținut acest demers al FIBA încă din 2013, prin organizarea unui turneu de prezentare la care au luat parte membri ai CIO și prezentarea campaniei “Din stradă, la Jocurile Olimpice”, care va fi reluată și în acest sezon.

Jucătorii prezenți la Politehnica Streetball by Raiffeisen Bank au șansa de a se bucura din nou de atmosfera degajată, energică și distractivă, specifică competițiilor marca Sport Arena Streetball, de a câștiga premiile puse la bătaie de organizatori și de a aduna puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Rankings.

Programul Sport Arena Streetball Tour 2017:

27 – 28 mai: Politehnica Streetball (București)

10 – 11 iunie: Palas Streetball (Iași)

17 – 18 iunie: Castorii Suceava Streetball

30 iunie – 2 iulie: Băneasa Streetball (București)

15 – 16 iulie: Timișoara Streetball

22 – 23 iulie: Constanța Streetplay Perla

5 – 6 august: Oradea Streetball

12 – 13 august: Bucharest Challenger (turneu de calificare pentru FIBA 3×3 World Tour Lausanne)

18 – 20 august: București Streetball (turneu de calificare pentru FIBA 3×3 World Tour Debrecen)

26 – 27 august: Constanța Streetplay Cazino

23 – 24 septembrie: Craiova Streetball

Politehnica Streetball, turneu din cadrul circutului național de baschet 3×3, Sport Arena Streetball Tour 2017, este susținut de Raiffeisen Bank, Fitbit, Nike, Gatorade, Ursus, Kiss FM și organizat cu sprijinul Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București.

Comentarii

comments

Attachment

image002