Pe scurt despre prima zi de la Visit Oradea Streetball 2017

Pe scurt despre prima zi de la Visit Oradea Streetball 2017

Ziua de sâmbătă (05.08), inaugurală la Visit Oradea Streetball 2017, găzduit în Piața Unirii, a consemnat câteva momente remarcabile pentru pasionații de sport, baschet 3×3 și cei familiarizați cu o parte a istoriei disciplinei cu mingea la coș din Oradea. Totodată, tinerii au avut oportunitatea să participe la concursuri destinate special publicului spectator.

Sport Arena Streetball, principalul organizator al evenimentului din Oradea, a amenajat două terenuri și o tribună pentru acest eveniment. Competiția a demarat la ora 9:00, cu jocurile destinate competiției Sub 14 ani, masculin și feminin. Sesiunea de dimineață s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ trei ore, sub razele unui soare extrem de puternic și a unor temperaturi ce au trecut de 30 grade încă din prima oră de întrecere.

SAS1

După-amiaza, când deja termometrul măsura spre 40 grade Celsius, a demarat cu o oră mai târziu decât organizatorii prevăzuseră inițial, tocmai din cauza căldurii infernale. Sesiunea a 2-a a început cu meciurile Sub 18 ani, după care au intrat în competiție echipele din cadrul categoriei Open, acestea având programate meciuri până spre miezul nopții în superba locație din Piața Unirii. Totodat, s-au desfășurat și jocuri din cadrul categoriei Peste 35 ani.

Orădenii au putut participa la tot felul de concursuri special destinate publicului larg. Unele dintre ele au fost special realizate pentru copii, dar altele au fost deschise tuturor, indiferent de vârstă. De asemenea, au fost întreceri individuale, dar și colective.

Marinau

În competiție au putut fi remarcați copii din cadrul Academiei CSM Oradea, incluzând două echipe alcătuite din copii născuți în anii 2007 și 2008. De asemenea, au participat și componenți ai generației 2003, care s-au întors cu o zi mai devreme de la camp-ul Perform Baschet, desfășurat la Sighetu Marmației. În competiția Sub 18 ani au participat și sportivi de la generația 2002 ai Academiei CSM Oradea.

La categoria Open au putut fi văzuți în concurs Sergiu Pop și Daniel Tămășdan, componenți al CSM CSU Oradea în ultimul sezon. De asemenea, au jucat foști jucători ai CSM-ului, precum Djordjo Djordjic, Lajos Szijarto, Horia Hora, Gabor Demjen și alții. Între cei prezenți ca simpli spectatori, i-am putut întâlni pe Zoltan Gellert, Gabriel Viciu, Șerban Sere – foști jucători la echipele orădene Dinamo și CSM, dar și pe Levente Szijarto – orădean, cel mai titrat jucător de baschet din istoria campionatului României, respectiv pe Laci Lazar – unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria CSM Oradea, actualmente jucător la BCM U Pitești.

De altfel, a fost organizat un eveniment în jurul lui Levi Szijarto și Sandu Lungu, două dintre cele mai importante nume ale sportului orădean.

SzijartoLungu

Două momente interesante s-au consemnat în momente diferite ale zilei. În cursul dimineții, pe terenurile din Piața Unirii și-au făcut apariția o pereche de miri, pentru ca spre seară evenimentul să fie onorat de participarea unei viitoare mirese, care alături de prietene a inclus în “petrecerea burlăciței” o serie de aruncări la coș.

Ziua a 2-a, cea de duminică, programează ultimele jocuri din grupe și primele jocuri eliminatorii în cadrul sesiunii de dimineață. Totul va culmina cu sesiunea de seară a zilei de duminică (06.08), atunci când sunt programate jocurile decisive la toate categoriile de vârstă.

Mireasa

De notat că Visit Oradea Streetball 2017 este ultimul eveniment din cadrul Circuitului Național Sport Arena Streetball 2017. Astfel, câștigătoarele de la acest eveniment se califică pentru turneul final, programat a se desfășura peste două săptămâni la București.

Rezultatele complete ale primei zile și programul zilei a 2-a pot fi consultate pe site-ul www.3la3.ro sau printr-un click AICI.

Foto copertă: Roby Boros
Foto articol: SPORT ARENA STREETBALL

Comentarii

comments

Attachment