Pe scurt despre următorul oponent din presezon – SCM Timișoara

CSM CSU Oradea continuă presezonul. Leii Roșii se duelează cu Leii din Banat în cel de-al 2-lea joc de pregătire din această vară. Confruntarea cu SCM Timișoara se va desfășura vineri (31.08), ora 15:00, la Sala Constantin Jude din Timișoara.

Formația antrenată de Cristian Achim va miza pe același nucleu de jucători cu care a evoluat în primul amical al verii, desfășurat miercuri (29.08), la Arena Antonio Alexe, în compania maghiarilor de la Naturtex SZTE Szedeak Szeged. Acea partidă s-a încheiat cu scorul de 71-68 în favoarea orădenilor, care au rotit 11 jucători.

Următorul oponent este o echipă trecută prin multe de-a lungul ultimilor ani. Dincolo de provocările de natură extra-sportivă, formația alb-violetă a fost mai mereu un oponent periculos și capabil lupte pentru victorie. Ne putem reaminti de seria de playoff din sezonul 2016/17, când CSM CSU Oradea a câștigat cu 3-0 la general, după trei meciuri extrem de echilibrate, în cadrul cărora Leii Roșii au revenit de două ori de la deficit major pe final.

Spre deosebire de sezonul 2017/18, când Timișoara a mers pe continuitate, având același staff tehnic și aproape întreaga rotație de bază din stagiunea anterioară, de această dată alb-violeții au schimbat abordarea. Oficialii bănățeni au anunțat că schimbările nu au fost neapărat dorite.

Timișoara va disputa primul meci, unul neoficial, în compania lui CSM CSU Oradea în noua formulă. Aceasta cuprinde un staff tehnic alcătuit din Miodrag Perisic și Srdjan Jovanovic. Lotul de jucători include zece jucători transferați în această vară. Este vorba despre Brandon Randolph, Sherwood Brown, Vladan Vukosavljevic, Dragos Diculescu, Alexandru Coconea, Bogdan Penciu, Robert Schipor, Marko Stojadinovic, Nikola Pesakovic și Cătălin Baciu.

De altfel, SCM Timișoara mizează pe doar doi jucători din sezonul anterior. Este vorba despre Octavian Popa Calotă și Milos Komatina.

În pofida schimbărilor majore de efectiv și a provocărilor nedorite din afara terenului de baschet, SCM Timișoara a construit un lot de jucători competitiv, alcătuit din jucători extrem de interesanți și experimentați, atât români, cât și ex-iugolavi. De asemenea, mixul cuprinde doi jucători amricani aflați la primul angajament în țara noastră, dar și tineri autohtoni care vor beneficia de minute de joc în Liga Națională.

Dincolo de continuarea pregătirilor pentru noul sezon competițional, partida de vineri (31.08) va reprezenta o oportunitate de a testa potențialul echipei în compania unui oponent din Liga Națională de baschet masculin, singurul astfel de meci pentru CSM CSU Oradea în acest presezon.

Foto: Roby Boros