Pe scurt despre victoria de la Tîrgu Mureș, contând pentru prima etapă a sezonului regulat

Pe scurt despre victoria de la Tîrgu Mureș, contând pentru prima etapă a sezonului regulat

CSM CSU Oradea a debutat cu dreptul în noua ediție a Ligii Naționale de baschet masculin. Roș-albaștrii s-au început stagiunea cu o victorie la Tîrgu Mureș, în compania lui BC Mureș, scor 76-70.

Confruntarea a demarat modest pentru defensiva orădeană. Lucrurile s-au reglat pe parcurs, rotația mai adâncă și opțiunile disponbile decizând soarta partidei în favoarea roș-albaștrilor.

Jocul a consemnat 13 schimbări la conducere și 12 situații de egalitate. CSM-ul s-a desprins pe parcursul secvenței decisive la zece puncte și a gestionat finalul confruntării pentru a-și deschide campania din Liga Națională.

Roș-albaștrii au avut un procentaj de 41% la aruncările de trei puncte și au cules mai multe recuperări decât adversarul. În continuare există probleme în ceea ce privește finalizarea din apropierea coșului, dar și la capitolul recuperări cedate sub propriul coș.

De notat că la acest meci a absentat Titus Nicoară, accidentat la un deget. În schimb, Rareș Pașca a revenit în angrenajul CSM CSU Oradea.

Sean Barnette a avut o prestație impresionantă. El a realizat un prim double-double stagional cu 21 puncte și 11 recuperări pentru 27 la eficiență. MVP-ul sezonului precedent a fost liderul echipei la puncte, recuperări și eficiență.

Martin Zeno a reușit 15 puncte, 7 pase decisive, 5 recuperări, 2 capace și 2 intercepții. El a obținut 10 faulturi. Z a fost liderul echipei la pase decisive, capace și la faulturi obținute.

Muhamed Pasalic a avut 12 puncte și 12 la eficiență cu un indice de 18 la +/-.

Branko Mirkovic a reușit 9 puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări, Cătălin Petrișor și Sean Denison au izbutit câte 7 puncte, primul adăugând și 2 intercepții, iar Bogdan Țîbîrnă a terminat cu 5 puncte.

CSM CSU Oradea are 1-0 în noua ediție de campionat. Următorul meci este programat pentru vineri (23.09), ora 17:45, la Arena Antonio Alexe. Adversar este BCM U Pitești.

Comentarii

comments

Attachment

statistica-mures2