Pe scurt după BC Timișoara vs CSM CSU Oradea, scor 89-84

CSM CSU Oradea a suferit a 4-a înfrângere stagională în cadrul Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16. Roș-albaștrii au cedat pe terenul echipei BC Timișoara, scor 89-84.

Partida a avut două reprize diametral opuse. Prima a fost controlară de bihoreni. Aceștia au avut aproape în permanență inițiativa pe tabela de marcaj, reușind însă se se desprindă la un avantaj maxim de nouă puncte. La jumătatea confruntării tabela de marcaj indica scorul de 45-39 în favoarea CSM-ului.

Repriza a 2-a demarează modest din toate punctele de vedere pentru orădeni, Will Franklin este sancționat cu trei faulturi într-un minut și ajunge la un total de patru greșeli personale. Sean Barnette suferă o accidentare la gleznă, iar jocul echipei este neproductiv la ambele capete ale terenului.

Chiar și așa, Oradea a avut mai mult inițiativa pe tabela de marcaj în sfertul al 3-lea. Aceste se încheie însă după 11 puncte consecutive pentru echipa din Timișoara. Parțialul se prelungește până la 20-0. Astfel, Timișoara a ajuns la un avantaj maxim de 16 lungimi care i-a permis să învingă.

Oradea nu a cedat, culegând multe recuperări ofensive, însă claritatea și precizia la finalizare nu au putut să reducă dificitul la mai puțin de patru puncte. Vujadin Subotic a închis tabela de marcaj cu o reușită de la linia de pedeapsă, pentru a completa o prestație deosebită din partea muntenegreanului.

Adversarul a avut 14 reușite din spatele semicercului pentru un procentaj de 54%. A fost al 2-lea meci consecutiv în care oponentul CSM-ului marchează mai mult de trei puncte decât de două. Bănățenii au avut un plus de patru procente la aruncările din acțiune și unul de 16 la linia de pedeapsă.

Oradea a dominat la recuperare ofensivă (17-8), respectiv la total (42-34). Cele 12 aruncări libere irosite și faptul că nouă din primele 11 vizite la linia de pedeapsă au fost ratate, și-au spus cuvântul în cele din urmă.

Dincolo de statistici și de faptul că CSM-ul a încercat să revină în joc, fără să cedeze lupta până la capăt, trebuie remarcat faptul că formația din Timișoara a avut o seară productivă și a repurtat un succes meritat.

Vujadin Subotic a totalizat 24 puncte, 4 recuperări și 3 intercepții în 38 minute de joc pentru 24 la eficiență în primul său meci împotriva lui CSM CSU Oradea.

Andrei Mandache și Radovan Markovic au avut câtw 14 puncte, iar Salih Nuhanovic a contabilizat 12 puncte, 10 recuperări, 3 capace, dar și 4 posesii pierdute pentru formația bihoreană.

În urma acestui eșec, CSM CSU Oradea ajunge la 8-4 la general. Următorul meci se dispută sâmbătă (19.12), cu începere de la ora 20, la Arena Antonio Alexe. Adversar este BC Mureș.

Foto: Roby Boros