Prestație de excepție pentru Branko Mirkovic în victoria cu Avtodor Saratov

Prestație de excepție pentru Branko Mirkovic în victoria cu Avtodor Saratov

Branko Mirkovic a avut o prestație impresionantă la victoria repurtată de CSM CSU Oradea în grupele Basketball Champions League. Fundașul ex-iugoslav cu cetățenie bulgară a ajutat campioana României să învingă pe Avtodor Saratov, scor 96-85, în etapa a 3-a din Grupa B.

Titularizat la poziția 1, “Bane” a avut 21 puncte în 23 minute de joc. El a avut un procentaj de 70% la aruncările din acțiune, incluzând 5/7 la încercările de la mare distanță. Mirkovic a livrat 5 pase decisive, a cules 4 recuperări și a bifat două intercepții cu o minge pierdută pentru 28 la eficiență.

În cadrul acestui meci, Mirkovic a stabilit recorduri personale de puncte, intercepții și eficiență. De asemenea, el a avut cele mai multe reușite din acțiune la jocul cu Saratov.

În șapte partide disputate la nivel de Basketball Champions League, Branko Mirkovic are următoarea linie statistică: 9.3 puncte, 4.1 pase decisive, 2.4 recuperări și 1.0 intercepții pentru 11.1 la eficiență în 25.4 minute pe partidă.

Comentarii

comments

Attachment

banemirkovic