România a câștigat primul meci la Campionatul European U20 masculin Divizia B

România a câștigat primul meci la Campionatul European U20 masculin Divizia B

Campionatul European U20 masculin Divizia B – ediția 2017, găzduit la Oradea, a demarat vineri (14.07). România a repurtat o victorie importantă, scor 63-51, în compania Georgiei, una dintre contracandidatele la calificarea în sferturile de finală ale competiției. Meciul a fost transmis în direct pe YouTube și pe site-ul oficial al întrecerii.

Un parțial de 19-8, consemnat în sfertul decisiv, a făcut diferența între cele două formații. Nandor Kuti a avut un impact decisiv printr-o contribuție ofensivă de excepție. Emi Cațe a dominat la recuperare după ce a înscris aproape toate punctele echipei naționale în primul sfert, iar Bobe Nicolescu a fost extrem de precis de la mare distanță (3/4 la trei puncte).

Formația antrenată de Tudor Costescu a beneficiat de 20 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive, dar și câteva acțiuni de mare spectacol, incluzând un slam dunk în trafic, din partea lui Kuti. În schimb, Cațe a reușit 12 puncte, 18 recuperări (7 ofensive), iar Nicolescu a terminat cu 11 puncte, 6 recuperări. De notat că Basti Ionescu a contribuit cu 7 puncte în doar patru minute de joc.

În cadrul zilei de deschidere a evenimentului găzduit la Oradea s-a desfășura ceremonia de deschidere. În cadrul acesteia au participat Horia Păun - președinte FR Baschet, Branko Lozanov – reprezentant FIBA și comisar șef al competiției de la Oradea, respectiv Florin Birta – viceprimar al municipiului Oradea.

În Arena Antonio Alexe a fost prezent, pe tot parcursul zilei de competiție, trofeul EuroBasket 2017. Publicul prezent a avut posibilitatea să-l admire și chiar să se fotografieze cu acesta.

Rezultatele zilei inaugurale:

rezultate

Programul de sâmbătă (15.07):

Grupa A
Finlanda vs Polonia
Belarus vs Armenia

Grupa B
Slovacia vs Azerbaidjan
Rusia vs Marea Britanie

Grupa C
Macedonia vs Albania
Georgia vs Malta
Romania va sta

Grupa D
Kosovo vs Moldova
Irlanda vs Portugalia

Jocurile demarează la ora 11:45 la Partenie Cosma, respectiv 14:00 la Arena Antonio Alexe. În ambele săli ultimul joc începe la ora 20:45.

Următorul meci al României este programat pentru duminică (16.07), ora 18:30. Adversar va fi Malta.

Foto: www.fiba.com

Comentarii

comments

Attachment

rezultate Romania