Șerban Sere este noul președinte al CSM Oradea

Șerban Sere este noul președinte al CSM Oradea

CSM Oradea operează o primă schimbare la nivel de conducere în ultimii șapte ani. Începând cu data de 12 iulie anul curent, funcția de președinte a clubului este preluată de domnul Șerban Sere.

Fost jucător de baschet, în vârstă de 43 ani, Șerban Sere a ocupat postul de manager al secției de baschet din cadrul clubului orădean în perioada 2009-2016. Ascensiunea cunoscută de această secție, precum și abilitățile de a ocupa funcții importante, ca cea de membru în Biroul Federal al Federației Române de Baschet, au condus la decizia desemnării sale în funcția de președinte al clubului.

Postul a devenit vacant în luna iunie 2016, atunci când președintele CSM Oradea în perioada 2009-2016, Florin Birta, a fost ales în funcția de viceprimar al municipiului Oradea. Acesta a avut un aport deosebit la dezvoltarea clubului în cei șapte ani petrecuți, numărul secțiilor, al antrenorilor și sportivilor legitimați crescând substanțial. De asemenea, CSM Oradea a atins performanțe pe plan intern și internațional în sportul de înaltă performanță.

Șerban Sere este primul fost sportiv legitimat la CSM Oradea ajuns în funcția de președinte al clubului. Aceasta este o dovadă cu privire la faptul că printre preocupările clubului se numără aprecierea și recompensarea foștilor sportivi, mai ales atunci când aceștia demonstrează devotament, dar și abilități de a contribui pe parte de organizare și management.

Fost component al echipei naționale de baschet masculin a României, Șerban Sere și-a desfășurat activitatea de sportiv la Dinamo Oradea, Elba Timișoara, West Petrom Arad și BCM U Pitești, înainte de a se întoarce la Oradea, pentru a juca sub culorile CAO, ulterior preluat sub umbrela CSM Oradea.

Sere a contribuit la relansarea baschetului orădean în anul 2003, respectiv la promovarea echipei în primul eșalon al țării, în anul 2005,fiind cel care, împreună cu regretatul Antonio Alexe, a pus bazele echipei care astăzi este campioană a României. El s-a separat de club pentru o perioadă, însă a revenit în anul 2009, atunci când a preluat funcția de manager al secției de baschet. După șapte ani în această funcție, perioadă în care echipa de baschet a disputat patru finale și a obținut șase medalii (trei de cupă, trei de campionat), incluzând una de aur, domnul Sere a fost promovat pe post de președinte al clubului.

Noul președinte al clubului îi mulțumește domnului Florin Birta pentru activitatea depusă în sprijinul sportului orădean și pentru contribuția avută la dezvoltarea CSM Oradea într-un brand în comunitatea locală și nu numai. Totodată îi urează mult succes în noua funcție având convingerea de faptul că domnul Birta va rămâne un prieten al sportului.

Comitetul director are următoarea componență: Sere Şerban Traian, Bungău Ionel, Korodi Jozsef, Fejer Ivan, Ille Nicolae şi patru reprezentanţi ai sponsorilor clubului.

Numirea noului președinte și componența comitetului director au fost aprobate în ședința Consiliului Local de marți (12.07). Comunicatul oficial poate fi citit pe site-ul Primăriei Municipiului Oradea (click AICI).

Comentarii

comments

Attachment

Serban_Sere