Egal cu Steaua Roşie Belgrad
- Categorie: Polo
- Publicat în Sâmbătă, 22 Octombrie 2011 20:38
Poloiştii de la CSM au terminat la egalitate, 9-9, partida tur contând pentru 16-imile Euro Cup. Astfel, calificarea se va juca la Belgrad, pe 9 noiembrie.
Meciul a fost unul echilibrat, cea mai mare diferenţă de pe tabelă fiind de 2 goluri în favoarea băieţilor noştri. După primul sfert CSM conducea cu 3-2, golurile fiind marcate, în ordine, de Diaconu, Avramovic, Chioveanu, Csaszar şi S. Rasovic.
La pauza mare CSM conducea cu 5-3, marcatorii sfertului al doilea fiind Diaconu, Avramovic şi Buşilă.
Sârbii au revenit mai hotărâţi de la cabine şi au întors scorul în 4 minute, după golurile reuşite de Avramovic, Ivosevic şi S. Rasovic. În ultimul minut al sfertului, Oradea a marcat de două ori prin Diaconu, din penalty şi Csaszar şi avea avantaj de un gol înaintea ultimelor 8 minute de joc.
Samuilă a dus diferenţa la două goluri când mai erau 4 minute şi 20 de secunde de joc. Sârbii au revenit însă şi cu un minut înainte de final au reuşit din nou să egaleze, după golurile marcate de V. Rasovic şi S. Rasovic. Kalman Kadar a dus Oradea din nou în avantaj cu 50 de secunde înainte de final, dar partida s-a terminat 9-9, după reuşita lui Vasovic din ultimele secunde ale partidei.
CSM Digi Oradea – Steaua Roşie Belgrad 9-9 (3:2, 2:1, 2:3, 2:3)
CSM Digi Oradea: Barat, Samuilă, Diaconu 3 (1 pen), Chioveanu 1, Popoviciu 1, Csaszar 2, Busilă 1, Ghiban, Monostori, Kadar 1, Dunca, Cretu. Antremor: Laszlo Toth
Steaua Roşie Belgrad: Pijetlović, S. Rašović 3, Stojčić, Ivošević 1, Kljajević, Milijanović, Avramović 3, V. Rašović 1, Ranđelović, Filipović, Vasović 1, Aksentijević, Draksimović. Antrenor: Savić.






Echipa satelit a Clubului Sportiv Municipal va disputa săptămâna viitoare al doilea turneu zonal al Diviziei B. Formaţia pregătită de Călin Pop va dis…
Baschetbaliştii noştri au încheiat aventura din play-off încă din primul tur, după ce au fost eliminaţi de Asesoft Ploieşti cu scorul general de 3-0.…
Baschetbaliştii de la CSM au fost aproape să revină acasă cu o victorie din confruntarea cu Asesoft Ploieşti. Aruncarea lui Cepulis din ultimele secun…
Baschetbaliştii de la CSM Oradea şi-au făcut datoria şi au învins fără prea mari bătăi de cap pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 99-77. Băieţii lui Cris…
Baschetbaliştii de la CSM au un final de sezon de vis. Orădenii au învins sâmbătă Universitatea Craiova cu scorul de 92-79 şi şi-au trecut în cont cel…









