Universiada 2013 – Țibîrnă, excelent în victoria asupra Mexicului. România este între primele opt!

Bogdan Țibîrnă a realizat cel de-al doilea său double-doule la Jocurile Mondiale Universitare. Pivotul lui CSM Oradea a avut o contribuție majoră la victoria repurtată de România asupra Mexicului, scor 76-67, în grupa preliminară a turneului de la Kazan.

În 31 minute de joc, Țibîrnă a avut 6/9 la aruncările de două puncte, 2/4 la trei puncte și 4/6 la linia de pedeapsă pentru un total de 22 puncte. A adăugat 12 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții și două capace cu o posesi pierdute pentru un indice de 34 la eficiență.

De notat că Bogdan a fost cel mai bun recuperator, al doilea marcator și a stabilit recorduri personale la aceste două capitole statistice precum și la eficiență în cadrul turneului din Rusia.

În urma acestui rezultat echipa România și-a asigurat locul în sferturile de finală ale turneului de baschet, lucru ce vine să egaleze (cel puțin) rezultatul obținut la Shenzhen, în urmă cu doi ani, la precedenta ediție.