Victorii pe linie pentru echipa U20 masculin la turneul găzduit în perioada 24-26 octombrie

Victorii pe linie pentru echipa U20 masculin la turneul găzduit în perioada 24-26 octombrie

LPS Bihorul Oradea a repurtat trei victorii din tot atâtea partide disputate în cadrul turneului găzduit în perioada 24-26 octombrie anul curent. Formația antrenată de Valeria Scheiner a început stagiunea 2017/18 în manieră impresionantă.

După categoricul succes repurtat asupra lui CSȘ Ploiești, scor 99-53, formația bihoreană a trecut la fel de convingător de Phoenix Târgoviște. Rezultatul final al patidei desfășurate miercuri (25.10) a fost de 69-37.

În cadrul celei de-a 3-a zi a turneului găzduit la Sala LPS din Oradea, formația gazdă s-a confruntat cu CSȘ Viitorul Cluj-Napoca, echipă care câștigase la fel de convingător primele două partide, disputate în compania acelorași adversari. Confruntarea directă dintre cele două formații ardelene angrenate în competiția destinată sportivilor născuți după 1 ianuarie 1998, s-a încheiat cu scorul de 69-68 în favoarea LPS Bihorul.

Așadar, echipa antrenată de Valeria Scheiner are 3-0 la general după turneului numărul 1 din cadrul Campionatului Național U20 masculin – ediția 2017/18. Orădenii împart prima poziție a clasamentului cu CSU Știința București, formație ce a câștigat toate meciurile în cadrul turneului desfășurat în paralel la București.

Campionatul Național U20 masculin – ediția 2017/18 cuprinde alte cinci turnee în faza de calificare. Primele patru clasate la încheierea ultimului turneu se califică pentru faza finală a competiției.

Foto: Roby Boros

Comentarii

comments

Attachment