Will Franklin s-a alăturat echipei

Will Franklin s-a alăturat echipei

Will Franklin a ajuns la Oradea în cursul serii de joi (05.01), la scurt timp după ce a ajuns la un acord cu CSM CSU Oradea în vederea unui contract cu valabilitate pentru restul actualului sezon competițional. El revine la formația roș-albastră, pe care a ajutat-o să câștige primul trofeu din istoria clubului și să dispute patru finale.

În cursul dimineții de vineri (06.01), Franklin a efectuat prima ședință de antrenament, sub îndrumarea preparatorului fizic Marius Marinău. El va lucra în următoarea perioadă cu specialistul în pregătire fizică al CSM-ului, pentru a se pune la punct din acest punct de vedere. În paralel, Will va avea de asimilat infomații legate de jocul echipei, aspect esențial întrucât conducătorul de joc trebuie nu doar să cunoască acțiune, dar să și înțeleagă rostul acestora. Așadar, fundașul american va avea mult de muncit în această perioadă.

Franklin are 31 ani și este unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria clubului. El a fost legitimat prima dată în vara anului 2011, dar a suferit o accidentare gravă la genunchi, aceasta ținându-l departe de teren pe tot parcursul sezonului 2011/12. Will a revenit în 2012, bifând două sezoane consecutive în echipamentul roș-albastru. S-a întors în vara lui 2015, după un sezon în Polonia.

Palmaresul lui Will Franklin alături de CSM CSU Oradea:

- un titlu național (2016)
– locul 2 în LNBM (2014)
– locul 3 în LNBM (2013)
– două finale de Cupa României (2014, 2016)

Comentarii

comments